Administratorul de pensii obligatorii OTP Fond de Pensii reusise sa stranga pana la data de 15 noiembrie 13.818 aderenti.
La 10 zile dupa demararea campaniei de marketing pe segmentul pensiilor private obligatorii, compania si-a revizuit in scadere estimarea cu privire la cota de piata pe care ar urma sa o obtina dupa terminarea campaniei, de la 10%, cat estimase initial, la 7-8%.
Marius Floarea justifica revizuirea estimarii prin faptul ca la nivelul pietei exista concurenta neloiala, ceea ce face imposibil atingerea tintei propuse. „OTP Fond de Pensii estimeaza ca va ajunge la o cota de piata de 7-8%, fata de 10%, cat estimasem initial, deoarece concurenta din acest sector nu este tocmai loiala”, a declarat Marius Floarea, presedintele companiei, la 27 septembrie.
Floarea a spus atunci ca segmentul pensiilor obligatorii este afectat de un fenomen numit „cointeresare directa”, care consta in faptul ca agentii de marketing ofera unui participant intre 20 si 50 lei pentru a-si da semnatura unei anumite companii.