Decizia inaltei
Curti de Casatie si Justitie este definitiva,
astfel ca Marius Petcu urmeaza sa fie incarcerat pentru a executa
pedeapsa de 7 ani de inchisoare, transmite Mediafax.
Instanta suprema a admis, cu
majoritate, recursul procurorilor numai in ce priveste incadrarea
juridica, mentinand restul deciziei din 22 mai 2012 a Curtii de
Apel Bucuresti, prin care Marius Petcu, fost lider al
CNSLR-Fratia si al Federatiei Sanitas, a fost condamnat la sapte ani
de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de
coruptie.
Totodata, doi din cei trei magistrati
din completul de judecata de la instanta suprema au respins ca
nefondat recursul declarat de Marius Petcu.
Unul dintre magistratii din completul
de judecata a avut o opinie separata in cauza, dispunand admiterea
recursului procurorilor si pe cel al lui Petcu, casarea
sentintei din 22 mai 2012 si trimiterea cauzei spre rejudecare la
Curtea de Apel Bucuresti.
In 21 aprilie 2011,
procurorii Directiei Nationale Anticoruptie l-au trimis in judecata
pe Marius Petcu, pentru luare de mita, in forma continuata.
Procurorii au stabilit ca, in perioada
septembrie 2009 – martie 2011, in calitate de presedinte al
Federatiei Sanitas, Petcu ar fi primit de la Petre Scrieciu,
administratorul unei societati comerciale, denuntator in cauza, sume
de bani totalizand 1.398.400 lei, in schimbul atribuirii catre firma
acestuia a unui contract de executie lucrari.