Conducerea McDonald’s va extinde la nivelul intregului teritoriu din SUA vanzarile produselor Pepsi in magazinele sale, unde pana acum a avut exclusivitate rivalul Coca Cola, unul dintre efecte fiind cresterea cotei de piata a Pepsi.
Deocamdata, amenintarea Pepsi in fata Coca Cola ramane valabila doar in SUA, sistemul de vanzare in paralel a celor doua marci nefiind inca programat sa inceapa in alte tari. „Este doar un test pilot, in Romania nu se va intampla nimic pana nu se verifica eficienta sa”, a declarat pentru DailyBusiness Cristian Savu, director de comunicare la McDonald’s.
McDonald’s a vandut in ultimlle 10 luni produse Pepsi precum Mointain Due, Gatorade Propel Fitness Water si Lipton Tea, la cutie si la sticla. Pana acum, conducerea lantului de restaurante a evitat vanzarea bauturii Pepsi, precum si distribuirea la dozator a bauturilor concurente cu partenerul sau exclusiv Coca Cola.
Un director al McDonald’s a declarat pentru publicatia Advertising Age ca, in cazul in care programul va lua amploare nationala, va fi nevoie de numai 90 de zile pentru ca vanzarile Coca Cola sa scada.
„Este inceputul sfarsitului, dupa parerea mea”, a mai spus el, argumentand ca 10% din profitul Coca Cola din SUA provine din vanzarile prin McDonald’s. „Pozitia de lider al brandurilor sale se va clatina daca concurentii vor avea drepturi egale de vanzare, asa cum a demonstrat-o si experienta magazinelor generale”.
In prezent, Coca Cola are o cota de 42,9% din vanzarile de bauturi racoritoare pe piata nord americana, urmata de Pepsi, cu o cota de 31,2% si de Cadbury Schweepps cu 14,9%. Din rezultatele Coca Cola, o mare parte este explicata prin vanzarile la punctele unde detine dreptul exclusiv de distributie la dozator.
Dintre toate companiile producatoare de bauturi racoritoare, Coca Cola controleaza 70% din punctele de vanzare la dozator, in comparatie cu Pepsi, care detine doar 20%.
In afara acestor puncte de exclusivitate, Coca Cola si Pepsi au cote de piata foarte apropiate, de 35,9%, respectiv de 34,5%.
McDonald’s vinde anual mai mult de 370 de milioane de litri de bauturi racoritoare Coca Cola. Directorul a spus ca, daca va vinde Pepsi Gatorade la dozator, ar putea vinde in plus 113 milioane de litri. In aceasta situatie, McDonald’s ar deveni cel mai important punct de vanzare la dozator pentru Pepsi.
Competitia intre Pepsi si Coca Cola este cu atat mai stransa cu cat sectorul bauturilor carbogazoase a scazut in ultimii doi ani, cu procente cuprinse intre 1,1% si 1,5%. In plus, restaurantele tind sa vanda mai multe tipuri de bauturi, pentru ca nu vor sa se rezume la o singura marca, a explicat Tom Pirko, presedintele BevMark.
Acesta a explicat ca sistemul de vanzare la dozator este de 4-5 ori mai profitabil decat vanzarile la sticla sau la cutie. „Dozatorul este aur pur, restaurantele nu au de ales, ori il adopta, ori dau faliment”.