In prezent, compania ofera servicii de asistenta medicala unui numar de 41.400 de abonati, fata de 29.500 de abonati in 2005, numarul lor crescand cu 40% in primele trei trimestre.
Veniturile Medicover au crescut in trimestrul al treilea la 2,2 milioane euro, cu 31% fata de perioada similara din 2005.
La nivel international, veniturile grupului medical au crescut cu 28% in primele noua luni ale lui 2006, pana la 54,4 milioane de euro, in raport cu aceeasi perioada a lui 2005, iar numarul noilor abonati a crescut cu 40.200, cu 19% mai multi decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Compania a intrat pe piata din Romania in octombrie 1997, prin preluarea companiilor Rombel Medical, cu doua laboratoare in Bucuresti si Cluj, si Brimax International Medical Center.
In prezent, Medicover are trei centre in Bucuresti si cate unul in Cluj, Costanta, Focsani si Iasi, ultimul fiind deschis in iulie 2006.
Medicover este o companie internationala de asistenta medicala, ce are ca scop principal acordarea de servicii medicale, in special pe baza de abonament.
Primul centru a fost deschis in 1995 in Polonia, dupa care a urmat extinderea in alte tari precum Ungaria, Romania, Estonia si Cehia.
La nivelul Europei Centrale si de Est, compania ocupa pozitia de lider pe piata serviciilor medicale private, avand peste 35 de centre medicale proprii si peste 190.000 de abonati.