„In urma analizei ofertelor depuse de cele 27 de institutii financiare, au fost selectate 11 dintre acestea, care au prezentat cele mai avantajoase oferte din punctul de vedere al costurilor aferente unei emisiuni de euroobligatiuni”, a anuntat MEF.
In selectarea institutiilor financiare, a contat si activitatea acestora pe piata primara si secundara interna a titlurilor de stat, cat si pe pietele internationale de capital, in privinta tranzactionarii euroobligatiunilor romanesti, mentioneaza ministerul.
Reprezentantii institutiilor financiare selectate se vor intalni, la inceputul saptamanii viitoare, la Bucuresti, cu cei ai Finantelor, pentru a negocia termenii si conditiile din ofertele initiale. Ulterior, acestea vor putea transmite ofertele finale imbunatatite, termenul urmand sa fie fixat de minister.
MEF intentioneaza sa contracteze, printr-o emisiune de euroobligatiuni, un imprumut in valoare de cel putin 500 milioane euro, cu o scadenta de zece ani. Termenul de depunere a ofertelor pentru administratori a fost 19 octombrie 2007. Ultima emisiune de euroobligatiuni a Romaniei a avut loc in 2003.