Tifon detine si opereaza, in prezent, 36 de statii de alimentare pe teritoriul croat. In plus, compania are in constructie 20 de proiecte noi, pe care se asteapta sa le finalizeze in urmatorii doi ani.
Pentru a intra in vigoare, tranzactia va trebui insa sa fie aprobata de catre autoritatile din Croatia.
Preluarea Tifon va aduce grupului petrolier ungar o consolidare a pozitiei pe piata croata, a anuntat, joi, compania MOL, fara a specifica suma implicata in tranzactie.
MOL avea, pana la momentul tranzactiei, o detinere de 25% in principala companie petroliera si de gaze din Croatia, INA.
„Aceasta achizitie, sprijinita de catre partenerii strategici ai MOL, INA si guvernul croat, confirma determinarea MOL in procesul de consolidare a activitatii in regiune si de creare de valoare pentru MOL si INA”, se mai arata in comunicat.
Compania petroliera ungara opereaza in Europa Centrala si de Est si este prezenta si pe piata romaneasca prin MOL Romania. Alaturi de Slovnaft, partenerul din Slovacia si INA, grupul detine peste 1.000 de benzinarii in 11 tari din regiune.