In prezent, diferenta de cost dintre cele doua tipuri de imprumuturi este, la nivel de piata, de circa 5%, iar prin schimbarile de costuri aceasta s-ar putea reduce la 2%.
Negritoiu a declarat ca se asteapta ca Banca Nationala (BNR) sa continue scaderea dobanzii cheie si chiar a nivelului rezervelor minime obligatorii. Pentru ca si bancile sa inceapa sa ieftineasca imprumuturile in lei, este nevoie insa ca ele sa observe ca BNR este dispusa sa controleze lichiditatea pe piata interbancara aducand dobanzile aproape de nivelul ratei dobanzii cheie.
Acum, dobanzile variaza si sunt cand 3%, cand 6% (sub rata de dobanda a BNR, de 7% n.r.), dar bancile trebuie sa se convinga ca este un trend sustenabil, pentru a scadea costurile la credite, a spus seful ING Bank Romania.
El a mentionat ca, daca trendul impus de BNR se mentine, se asteapta ca ieftinirea creditelor in lei sa se produca in a doua jumatate a acestui an.
In august 2009, banca a lansat creditul Casa Noua, si a oferit circa 1.700 de credite de acest tip, cu o valoare cumulata de 50 de milioane de euro.
Pana in prezent, banca a acordat pe segmentul retail circa 500 de milioane de credite ipotecare in euro si credite de consum in valoare totala de 400 de milioane de euro. Pentru 2010, ING si-a propus cresterea portofoliului de credite cu circa 10 – 15%, in special prin creditarea segmentului corporate.