Acesta a adaugat ca atentia trebuie sa se indrepte catre soliditatea sistemului bancar, conform NewsIn.
Cu toate acestea, Negritoiu considera ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) are resurse suficiente pentru a face fata in cazul in care ar aparea probleme pentru unele banci mici din Romania.
El a adaugat ca vede necesara o eventuala scadere a nivelului rezervelor minime obligatorii, care ar reprezenta „un balon de oxigen” ce ar spori lichiditatea din piata.
Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a cerut joi Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) si Bancii Nationale a Romaniei (BNR) majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare pentru populatie si companii peste nivelul actual de 20.000 euro.
Varujan Vosganian, ministrul Economiei si Finantelor, a declarat tot joi ca majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare ar fi o masura inutila in conditiile actuale.
„Depozitele populatiei nu sunt puse in pericol, iar in urma consultarilor cu banca centrala, pana in prezent, nu exista niciun semnal ca pragul maxim de garantare a depozitelor ar trebui sa creasca”, spunea Vosganian.