„Deocamdata reducerea va fi de
4,75%, asa cum a comunicat ANRE, desi parerea mea este ca ar fi
trebuit sa fie undeva mai mult. Dar numarul mare de certificate verzi
se va tranzactiona in semestrul doi si cred ca undeva spre sfarsitul
anului factura la curent va mai cobori putin. Deci modificarea legii
privind certificatele verzi va conduce la reducerea facturilor.
Sigur, ANRE va comunica exact cifra, eu va spun doar ca, in momentul
de fata, este vorba de 4,75%. Se mai fac calcule si pana la sfarsitul
anului reducerea ar trebui sa ajunga undeva la 7-8% pe total”, a
declarat Constantin Nita.
Reprezentantii Autoritatii Nationale
pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) au anuntat, recent,
ca valoarea facturii la electricitate va scadea din luna august, in
medie cu 4 – 5%, ca urmare a amanarii tranzactionarii certificatelor
verzi.
Conform Agerpres, ministrul delegat pentru Energie,
Constantin Nita, a vizitat, marti, Sucursala de Cercetari Nucleare de
la Mioveni, insotit de mai multi parlamentari si reprezentanti ai
administratiei locale si judetene.