Comisia paritara va analiza atat
propunerea administratiei, referitoare la reducerea saptamanii de
lucru la 4 zile, cat si solutia sindicatelor, de intrare a
angajatilor in somaj tehnic. A fost negociata si respectarea
Contractului Colectiv de Munca, iar ministrul a dat asigurari ca anul
acesta nu vor fi disponibilizari in cadrul CEO.
„Am
analizat situatia economica a CEO, sigur ca sunt unele probleme pe
care va trebui sa le rezolvam in viitor, ne-am inteles ca din partea
sindicatelor si din partea directoratului sa facem o comisie paritara
care sa analizeze toate problemele ridicate de sindicate, urmand ca
in cateva zile aceasta comisie sa ne dea un rezultat. Cu acest
rezultat directorul general va veni la Bucuresti si vom stabili ce
este de facut in continuare”, a declarat Constantin Nita.
Raman in continuare deciziile luate de
directorat, pana vom avea rezultatul comisiei, care va fi apoi supus
Consiliului de Supraveghere. Nu se poate vorbi de falimentul CEO,
masurile care se vor lua nu vor conduce nicicum la faliment. Din
punct de vedere economic, situatia CEO este satisfacatoare. CEO este
pe profit, sigur, nu este un profit care l-am fi dorit. Productia va
fi vanduta pe piata, CEO functioneaza acum cu sase grupuri, piata
este cea care regleaza consumul”, a adaugat el.
Totodata,
ministrul Energiei le-a sugerat sindicatelor si conducerii CEO sa se
intalneasca de mai multe ori, pentru a discuta problemele din cadrul
companiei. „Daca nu se inteleg, ne mai intalnim pana ne
intelegem. Ambele solutii propuse atat de sindicat cat si directorat
sunt corecte, vom vedea care este cea mai eficienta din punct de
vedere economic”, a spus Nita.
Presedintele Federatiei
Nationale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, a declarat, luni, ca
protestele programate vor inceta, cel putin pana la primirea
raspunsului comisiei paritare.
„Cel mai important lucru
este ca au inceput din nou negocierile. Cel care va incalca din nou
regulile, se vor lua masuri administrative. Solutia propusa de
sindicate este cea in care societatea castiga 25 %, cu 10 % mai mult
decat solutia propusa de administratie, iar salariatii pierd pe
jumatate, plus ca nu mai pierd zilele de vechime in munca si la
concediu de odihna. Concluzia discutiilor de azi este favorabila”,
a declarat Condescu, citat de Agerpres.
Managerul CEO,
Laurentiu Ciurel, a declarat ca asteapta decizia comisiei paritare si
ca se va incerca recuperarea zilelor libere, astfel incat salariile
minerilor sa nu fie afectate.
„Se va forma o comisie
paritara, care va analiza, va reanaliza si daca nu vom ajunge la o
intelegere va fi iarasi o mediere facuta de domnul ministru, dar pana
joi. Solutiile au fost cele pe care le-am propus initial, astazi
mergem cu 6 grupuri, este prima data anul asta, in momentul cand se
va trece la un regim de exploatare mai intens si va fi nevoie mai
mare de energie, sunt absolut de acord ca zilele pierdute sa fie
recuperate si platite atunci. Programul de lucru va ramane cel de 4
zile. Suntem pe profit de 10 milioane de euro in primele cinci luni
ale anului”, a precizat Laurentiu Ciurel.
Circa 4.000 de
mineri de la Complexul Energetic Oltenia au protestat joi la Targu
Jiu, cerand demisia managerului companiei, care a decis diminuarea
salariilor si reducerea programului de lucru de la cinci la patru
zile.