Cea mai mare parte din aceasta cantitate a fost confiscata in portul Constanta si Vama Nadlac.
Gilda Lazar, director Corporate Affairs & Communications al JTI Romania, a declarat ca actiunea se doreste a reprezenta un nou semnal de alarma privind nivelul contrabandei cu tigari din Romania.
‘Contrabanda este un fenomen ingrijorator deoarece si taxele au crescut foarte mult. Numai la inceputul acestui an, contrabanda detinea cea mare cota de pe piata, cu 36%’, a declarat oficialul JTI. Gilda Lazar a precizat ca actiunile intreprinse in acest an au reusit sa reduca nivelul contrabandei la 22%.
In acest an, compania a confiscat si distrus circa 1,720 milioane de pachete de tigarete si aproape 2.000 kg de tutun. In total, in ultimii 2 ani, JTI a distrus peste 8 milioane de pachete de tigari de contrabanda.
Potrivit noilor prevederi ale Codului Fiscal, introduse prin Ordonanta de Urgenta nr.54/2010, Guvernul a incriminat comercializarea de tigari fara acte legale drept infractiune.
Astfel, detinerea sau comercializarea a peste 10.000 de tigarete nemarcate sau marcate necorespunzator se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 4 ani, in timp ce amenzile contraventionale pentru detinerea sau comercializarea de tigarete de contrabanda pot ajunge la 100.000 lei.
Potrivit unui studiu realizat de Novel Research, contrabanda cu tigarete a devenit liderul pietei de tigarete din Romania, cu vanzari in volum mai mari decat ale oricarui alt jucator din piata locala.
„Expansiunea fara precedent a pietei negre a fost cauzata de cresterea abrupta a accizei din ultimul an”, au explicat reprezentantii celor trei mari jucatori din piata locala, British American Tobacco ( BAT), Japan Tobacco International (JTI) si Philip Morris Romania.
Acestia estimeaza ca pierderile la bugetul de stat cauzate de contrabanda se vor situa in acest an la peste 1 miliard de euro.
Conform studiului Novel Research, cel mai mare nivel al fenomenului se inregistreaza in zonele de nord si de vest, unde contrabanda cu tigarete a ajuns sa reprezinte jumatate din vanzarile totale de tigarete.
Industria tutunului este unul din cei mai mari contribuabili la bugetul de stat – in 2009, cele 3 companii au contribuit la bugetul general consolidat cu peste 2 miliarde de euro, din accize si TVA.