In cea de-a patra luna a anului, populatia a luat credite in lei si valuta care au echivalat cu 44,47 miliarde lei (14,21 miliarde euro), din care peste 57,60% au fost in moneda nationala (25,62 miliarde lei).
Firmele au contractat, pana in aprilie, credite in lei si valuta care au echivalat cu 53,60 miliarde lei (17,13 miliarde euro), din care creditele in lei au reprezentat 48,73% (26,12 miliarde lei).
Bucurestenii au fost urmati in clasament de populatia si firmele din judetul Cluj, care au imprumutat echivalentul a 4,29 miliarde lei (1,37 miliarde euro). Valoarea creditelor acordate in judetul Timis a fost de 3,75 miliarde lei (1,19 miliarde euro), in judetul Constanta de 3,74 miliarde lei (1,19 miliarde euro), iar in Brasov de 3,26 miliarde lei (1,04 miliarde euro).
In total, locuitorii si firmele din Bucuresti si din cele patru judete mentionate au luat aproape jumatate (49,40%) din creditele acordate de banci in toata Romania.
La polul opus s-au situat persoanele si companiile din judetele Giurgiu, care s-au imprumutat in lei si valuta cu echivalentul a doar 530 milioane lei (169 milioane euro), Covasna 575 milioane lei (183 milioane euro) si Tulcea 670 milioane lei (214 milioane euro), se mai arata in raportul despre comportamentul financiar al populatiei si firmelor, publicat pe pagina de Internet a bancii centrale.
Creditele in lei si valuta, la nivelul intregii tari, au insumat la finalul lunii aprilie 101,46 miliarde lei (32,42 miliarde euro), iar volumul creditelor in lei a fost mai mare decat cel in valuta. Astfel, creditele in lei au totalizat 52,56 miliarde lei (51,80% din total), in vreme ce creditele in valuta acordate pana in aprilie populatiei si firmelor au echivalat cu 48,90 miliarde lei (15,62 miliarde euro).