„In ceea ce priveste increderea in economia americana sau in dolar, trebuie sa spun ca dolarul este extraordinar de puternic in acest moment”, a declarat Obama, in a doua conferinta de presa a mandatului sau.
„Si motivul pentru care dolarul este puternic in acest moment este pentru ca investitorii considera ca Statele Unite au cea mai puternica economie din lume, cu cel mai stabil sistem politic din lume”, a spus Obama, intrebat daca SUA isi pierd capitalul de incredere, europenii rezistand apelurilor americanilor pentru mai multe masuri de relansare.
Conferinta de presa a fost de fapt un exercitiu de 56 de minute in care el le-a spus americanilor ca tara va depasi cea mai grava recesiune din anii ’30 incoace, a vorbit despre strategia guvernului „pentru atacarea crizei pe toate fronturile” si despre un ambitios program de reforme, oferind cea mai buna sansa de reusita. Insa toate cer timp.
„Incepem sa vedem semne ale progresului”, a spus el, reamintind giganticul plan de relansare si numeroasele masuri adoptate in numai 64 de de zile. „Trebuie sa ne revenim din aceasta recesiune. Insa acest lucru cere timp, rabdare”, a spus Obama in cursul conferintei, in care nu a exclus ca situatia sa se agraveze pentru banci.
El i-a pregatit pe americani si pentru alte masuri si s-a alaturat apelului administratiei sale pentru o noua autoritate de reglementare, cu puterea de a lichida societateile financiare nonbancare.
Saptamana trecuta a fost cea mai dura pentru administratie, dupa ce s-a aflat ca societatera de asigurari AIG a dat cel cel putin 165 milioane de dolari prime unor cadre, in conditiile in care fusese salvata de stat. Obama ramane popular, insa acest scandal a provocat indignare si a complicat planurile urmatoare pentru iesirea din criza.
Perioada „primelor exagerate” s-a incheiat, a spus Obama, avertizind ca totusi „nu trebuie sa demonizam fiecare investitor si fiecare antreprenor care incearca sa obtina profituri”, pentru ca ei construiesc prosperitatea americana.