„Cu siguranta nu este niciun motiv de ingrijorare. Cursul de schimb euro/dolar a prezentat mereu o volatilitate ridicata inca de la introducerea monedei unice europene. Pentru economie este chiar benefica scaderea cursului de la nivelurile anterioare supraevaluate”, a afirmat Nowotny.
Oficialul BCE, totodata guvernatorul bancii centrale austriece, a afirmat ca stabilitatea financiara a Austriei s-a imbunatatit de cand criza din Europa emergenta s-a atenuat, scrie Mediafax.
Bancile austriece au o expunere ridicata in statele din Europa Centrala si Est.
Euro s-a depreciat in aceasta saptamana la cel mai redus nivel in fata dolarului din ultimele zece luni, din cauza temerilor investitorilor legate de criza datoriilor din Grecia si dupa ce agentia de evaluare financiara Fitch a inrautatit ratingul creditelor Portugaliei. Decizia Fitch a amplificat ingrijorarile legate de capacitatea unora dintre statele europene de a-si onora obligatiile financiare.