- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Omniasig vrea sa-si creasca numarul de clienti Casco cu 20% dupa lansarea unui nou produs

10 Mar, 13:11 • adrian.mihaltianu
Compania de asigurari Omniasig se asteapta la o crestere de 20% a numarului de clienti pe segmentul Casco dupa ce a lansat polita Casco Europa Plus, avand o perioada de promotie intre 9 martie si 31 mai 2010, au spus pentru DailyBusiness.ro reprezentantii societatii.
Omniasig vrea sa-si creasca numarul de clienti Casco cu 20% dupa lansarea unui nou produs

Acestia au mai mentionat ca tarifele din promotie sunt in medie cu 25% mai mici decat tarifele standard Casco.

Produsul se poate vinde atat cu fransiza, cat si in varianta fara nicio fransiza.

Polita Casco Europa Plus are un tarif simplificat, fara a mai fi nevoie de diferentierea pe marci a autoturismelor. Astfel, in functie de valoarea sumei asigurate si a combinatiei de fransize dorita de client, se poate stabili automat tariful unei astfel de polite, potrivit companiei.

Prima de asigurare se poate achita integral sau in maxim 6 rate. Pentru plata integrala a politei, clientii beneficiaza de o reducere de 5%.

Spre exemplu, pretul unei polite pentru un autoturism a carui suma asigurata este de maxim 10.000 euro este de 337,25 euro, avand incluse atat riscul de avarii, cat si cel de furt. Tariful este valabil pentru plata integrala a politei si in conditiile urmatoarelor fransize deductibile: 10% pentru avarie totala, 10% pentru furt total, 100 euro pe eveniment pentru daune partiale.

Tariful creste daca clientul opteaza pentru o fransiza de doar 100 euro pe eveniment. Astfel, pretul unei polite pentru un autoturism a carui suma asigurata este de maxim 10.000 euro este de 422,75 euro.

In perioada promotiei, compania ofera clientilor extinderea gratuita a acoperirilor politei, fara nicio conditionare a clientului de a incheia o alta polita la Omniasig si fara nicio alta prima suplimentara, pe teritoriul Europei, inclusiv in Kosovo, Republica Moldova, Rusia si Ucraina, si chiar si in Turcia (atat in partea europeana, cat si in cea asiatica).

Omniasig activeaza pe piata asigurarilor din Romania din anul 1995, iar din 2005, compania a devenit membra a Vienna Insurance Group. Societatea locul al doilea pe piata asigurarilor generale din Romania, cu o cota de piata de 15,70%.

Urmărește Daily Business pe Google News