Investitia medie pentru o unitate va fi de circa 150.000 de euro.
In acest an, planul de investitii al companiei presupune inaugurarea unor magazine Otter in Constanta, Bucuresti, Bacau, Oradea, Braila, Brasov, iar in 2009 – a altor sase magazine in Constanta, Iasi, Craiova, Bucuresti si Cluj.
„Toate magazinele vor fi deschise in diferite mall-uri si vor avea o suprafata de minim 100 metri patrati. In principiu, noi avem planuite chiar mai mult de 11 deschideri, dar ele depind foarte mult de ritmul de lucru al dezvoltatorilor centrelor comerciale pe care le vizam”, au declarat reprezentantii Otter Distribution.
Compania Otter Distribution a deschis primul sau magazin in 1999, ca punct de prezentare pentru clientii de distributie, urmat de un al doilea, in centrul comercial Carrefour Militari. In prezent, reteaua numara 18 unitati ce comercializeaza incaltaminte, posete, pantofi, curele, portofele apartinand mai multor branduri precum Otter (Germania), Ara (Germania), Geox (Italia), Gabor (Germania), Clarks (Anglia), Lloyd (Germania), Shy (Italia), Manas (Italia), Alfiere (Italia), Gianmarco Lorenzo (Italia) si alte branduri cunoscute la nivel european.
Otter Distribution are peste 150 de angajati si vizeaza pentru anul in curs o cifra de afaceri 45 milioane de lei, in crestere cu 18,4% fata de anul trecut. Din cele 18 magazine detinute in Romania, 15 sunt sub brandul Otter, iar restul sunt Geox, fiind deschise in Plaza Romania, Unirea Shopping Center si Felicia Shopping Center din Iasi.