Cresterea ar urma sa se produca pe fondul dezvoltarii complexurilor de birouri, industriei alimentare, industriei auto si HoReCa, au declarat joi reprezentantii companiei.
Potrivit oficialilor Paper Plus, in 2007 segmentul produselor din hartie (servetele, prosoape de hartie, hartie igienica) a cumulat o valoare totala de 1,2 milioane de euro si un volum de 700.000 tone, cu peste 20% mai mult decat in 2006, cele mai mari vanzari fiind inregistrate in Bucuresti
Cele mai vandute produse ale companiei au fost prosoapele pliate, acestea contribuind cu 30% la totalul vanzarilor realizate pentru produsele din hartie in 2007, iar cele mai mari volume de vanzari pentru aceasta categorie de produse au fost inregistrate in Bucuresti, acestea contribuind cu 65% la totalul vanzarilor de hartie obtinute in 2007.
„Anul 2007 a fost benefic pentru dezvoltarea si consolidarea business-ului Paper Plus, avand in vedere cresterea de 77% a veniturilor companiei, ca urmare a comercializarii produselor din hartie din gama brandului international Lotus Professional si Katrin, precum si a brandului propriu PaperStoc”, a declarat Marian Ivan, director general Paper Plus. „Ne asteptam ca in 2008 sa mentinem un ritm similar de crestere, mai ales in conditiile in care numarul solicitarilor pentru aceasta categorie de produse este intr-o crestere continua”, a mai spus Ivan.
Tot in 2007, compania a fost nevoita sa opereze anumite modificari la pretul produselor din hartie, pe fondul majorarii preturilor efectuata de producatorul international Metsa Tissue. In opinia reprezentantilor companiei, fluctuatia de preturi a venit ca efect al cresterii preturilor la materia prima si energie, dupa o perioada de stabilitate de un an si jumatate.
Compania Paper Plus a fost infiintata in 2002 si activeaza pe piata romaneasca a ofertantilor de solutii profesionale AfH pentru igiena. Paper Plus comercializeaza produsele AfH precum role de hartie, prosoape de hartie, servetele, dispensere si suporturi industriale pentru hartie.
Compania ofera, de asemenea, service-ul dispenserelor si al suporturilor de hartie. Produsele acesteia sunt prezente in orase ca Arad, Brasov, Bucuresti, Cluj, Craiova, Iasi, Ploiesti si Timisoara.