- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

PE se opune planului vizat de statele UE pentru un fond destinat bancilor cu probleme financiare

17 Jan, 11:47 • Redactia DailyBusiness
Acordul statelor Uniunii Europene (UE) de a infiinta un fond de 55 de miliarde de euro pentru a sprijini bancile cu probleme financiare incalca legislatia UE, potrivit Parlamentului European (PE).
PE se opune planului vizat de statele UE pentru un fond destinat bancilor cu probleme financiare

Membrii PE au
transmis o scrisoare presedintiei UE in care afirma ca acordul
interguvernamental privind fondul este ilegal, intrucat trece peste
procedura legislativa a uniunii, scrie cotidianul britanic Financial
Times, citat de Mediafax.

Frontul comun al parlamentarilor
impotriva pactului promovat de Germania evidentiaza dificultatile
statelor UE in a ajunge la un acord de compromis asupra formei
acordului pana in primavara, cand PE va intrerupe lucrarile, in
contextul alegerilor.

Ministrii de Finante ai UE au avizat,
la sfarsitul lunii deccembrie, un acord privind un fond comun si
procedurile de urmat pentru lichidarea sau restructurarea bancilor cu
probleme financiare. Fondul reprezinta piesa lipsa a uinei uniuni
bancare prin care liderii europeni vor sa sustina increderea in
sectorul finaniar european.

Marile banci europene ar putea avea un
deficit de capital de 770 miliarde de euro daca ar fi evaluate
obiectiv prin testele de stres, iar in unele cazuri ar fi necesar
sprijinul financiar al statelor, arata un studiu realizat de doi
profesor universitari din SUA si Germania.

Potrivit studiului,
109 banci din zona euro ar avea nevoie de 767 de miliarde de euro
pentru a-si aduce capitalul la un nivel considerat sigur de catre
Banca Angliei.


Citeste si:

Zona Euro: 55 mld.
euro pentru inchiderea bancilor cu probleme


Tarile
zonei euro vor suporta in comun costul inchiderii unei banci

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Monica Gabor a născut în mare secret pentru a doua oară. Vedeta și Mr Pink sunt părinți de băiat
Monica Gabor a născut în mare secret pentru a doua oară. Vedeta și Mr Pink sunt părinți de băiat
Ce a mai rămas din casa lui Anthony Hopkins de 6,6 milioane de dolari din Los Angeles, după incendiile devastatoare. Cum arăta vila acum
Ce a mai rămas din casa lui Anthony Hopkins de 6,6 milioane de dolari din Los Angeles, după incendiile ...
Bătaie de joc pe aeroportul din Bacău. Ce a găsit o turistă într-un sandwich pe care a plătit 30 de lei: „Cam așa arată”
Bătaie de joc pe aeroportul din Bacău. Ce a găsit o turistă într-un sandwich pe care a plătit 30 ...
Schimbări pentru clienții ING. Veștile bune vin chiar de la începutul anului. Ce trebuie să știe toți cei care au acces la aplicația Home Bank
Schimbări pentru clienții ING. Veștile bune vin chiar de la începutul anului. Ce trebuie să știe ...
Explozie pe piața imobiliară din Cluj-Napoca. Prețurile au atins un nou record la început de 2025
Explozie pe piața imobiliară din Cluj-Napoca. Prețurile au atins un nou record la început de 2025
Primul caz de pacient infectat cu virusul HMPV din București. Este vorba despre un copil de 12 ani, diagnosticat, inițial, cu pneumonie
Primul caz de pacient infectat cu virusul HMPV din București. Este vorba despre un copil de 12 ani, ...
Costul vieții în București, față de marile capitale europene. Cât de bine se trăiește în Capitală
Costul vieții în București, față de marile capitale europene. Cât de bine se trăiește în Capitală
Cel mai scurt război din lume. Ce ar însemna invadarea Groenlandei de către Donald Trump
Cel mai scurt război din lume. Ce ar însemna invadarea Groenlandei de către Donald Trump
Ministrul Educației dă vina pe sărăcie și pe modul de predare a profesorilor
Ministrul Educației dă vina pe sărăcie și pe modul de predare a profesorilor
Cum faci cafea la ibric prin metoda turcească. Secretele cafelei perfecte făcute acasă
Cum faci cafea la ibric prin metoda turcească. Secretele cafelei perfecte făcute acasă
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului va sfinți Catedrala Mânturii Neamului alături de Patriarhul Daniel. Când va avea loc marele eveniment
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului va sfinți Catedrala Mânturii Neamului alături ...
Avertisment astral. Mercur în careu cu Nodurile Lunare. Ziua care poate schimba destinul fiecărei zodii!
Avertisment astral. Mercur în careu cu Nodurile Lunare. Ziua care poate schimba destinul fiecărei zodii!
O nouă zi liberă pentru bugetari în 2025. Guvernul a decis să facă punte între aceste zile
O nouă zi liberă pentru bugetari în 2025. Guvernul a decis să facă punte între aceste zile
O nouă fabrică în România. O mulțime de posturi sunt disponibile
O nouă fabrică în România. O mulțime de posturi sunt disponibile
ANM anunță cod galben de vânt și viscol, temperaturi în cădere liberă!
ANM anunță cod galben de vânt și viscol, temperaturi în cădere liberă!
Revenirea neașteptată a Coca-Cola care a cucerit România la începutul anilor 2000. Se întoarce pe rafturi!
Revenirea neașteptată a Coca-Cola care a cucerit România la începutul anilor 2000. Se întoarce pe ...
O nouă fraudă online, numită „Schema 1.800”. Românii sunt abordaţi pe WhatsApp şi apo transferă bani în conturi de Revolut străine
O nouă fraudă online, numită „Schema 1.800”. Românii sunt abordaţi pe WhatsApp şi apo ...
Lună Plină în Rac pe 14 ianuarie 2025. Ce trebuie să faci în această zi pentru a atrage energii pozitive tot restul anului
Lună Plină în Rac pe 14 ianuarie 2025. Ce trebuie să faci în această zi pentru a atrage energii ...