- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Pensiile facultative isi fac loc in pachetele de beneficii ale angajatilor

01 Jul, 00:01 • adrian.mihaltianu
Tendinta marilor companii de a include in pachetele salariale si pensii facultative este tot mai clara. Companii precum Posta Romana, Vodafone, Lafarge, Alro Slatina si Zentiva ofera deja astfel de beneficii, unele platind intreaga cotizatie, altele impartind costurile cu angajatii.
Pensiile facultative isi fac loc in pachetele de beneficii ale angajatilor

Potrivit datelor disponibile, cea mai mare colaborare de acest gen de pana acum a fost incheiata intre Posta Romana si ING Asigurari de Viata, prin care aproximativ 14.000 de salariati ai Postei cotizeaza pentru pensii facultative, prin fondul ING Optim.

„Acest beneficiu este oferit numai angajatilor care au cel putin 5 ani in companie, Posta Romana cotizand lunar cu cate 60 lei pentru fiecare salariat”, a declarat Bram Boon, director general al ING Asigurari de Viata.

Bram Boon a mai spus ca au fost angajati care nu s-au incadrat in conditiile impuse de Posta si au ales singuri sa se inscrie la fond. De asemenea, sunt salariati care au optat sa cotizeze si ei pe langa angajator.

„Contractele au fost semnate prin intermediul brokerului Fehu”, a adaugat Bram Boon.

Angajatii Postei Romane au avut posibilitatea de a alege din ofertele mai multor administratori de pe piata, acestia optand in proportie de 75% pentru ING, in timp ce restul de 25% s-au inscris la alte fonduri de pensii facultative.

Totodata, ING este in negocieri cu cateva companii mari ce vor sa ofere pensii facultative angajatilor.

La randul sau, Vodafone Romania a introdus pensiile facultative pentru angajati incepand cu luna noiembrie a anului trecut, a declarat pentru DailyBusiness Anca Podoleanu, director resurse umane al companiei.

„Pensia facultativa este un beneficiu de care se bucura toti angajatii Vodafone, in prezent compania avand peste 3.000 de angajati”, a adaugat Podoleanu.

Vodafone plateste 200 euro pe an pentru fiecare angajat si, in plus, compania a oferit posibilitatea angajatilor sa contribuie suplimentar la fondul de pensii ales.

Printre companiile care ofera un astfel de beneficiu se numara si producatorul de aluminiu Alro Slatina.

Alro plateste „circa 200 dolari pe an pentru fiecare dintre cei 4.300 de angajati”, potrivit reprezentantilor companiei.

Si Zentiva ofera un pachet de beneficii, din care cei 800 de angajatii pot sa-si aleaga ce doresc: pensie facultativa, asigurare medicala privata, numar suplimentar de zile libere sau produse ale companiei.

Atat Zentiva, cat si Alro Slatina si Vodafone au preferat sa nu mentioneze fondul de pensii facultative pe care l-au ales.

O alta companie care a ales fondul ING Optim este producatorul de ciment Lafarge. Acesta plateste anual cate 200 de euro pentru 720 de angajati, dintr-un total de aproape 1.500.

Pe langa pensiile facultative, Lafarge ofera si alte beneficii, precum asigurari de viata si medicale, transport la locul de munca, cantina, potrivit reprezentantilor companiei.

Reprezentantii din domeniu se asteapta ca in acest an si alte companii mari din Romania, sa incheie pensii facultative pentru angajatii lor. Printre ele se numara Danone, dar si Dacia sau Petrom.

Romanii sunt mai interesati de beneficii imediate

In prezent, romanii nu se gandesc in primul rand la beneficiile pe termen lung, precum pensiile facultative, ci mai mult la cele imediate, cum ar fi cresterile salariale, bonurile de masa, decontarea transportului, diferite abonatemte sau vouchere, potrivit oficialilor din piata.

„Pensia de stat si cea obligatorie nu vor fi suficiente pentru a beneficia de o pensie decenta in momentul retragerii din activitate, de aceea romanii trebuie sa se orienteze mai mult spre pensiile facultative”, a declarat Bram Boon.

„Angajatorul are o responsabilitate asupra angajatului pe termen lung. Ma astept ca pe viitor angajatorii sa faca presiuni in acest sens, poate prin intermediul sindicatelor”, a adaugat seful ING Asigurari de Viata.

Acesta a mentionat ca jumatate din portofoliul de participanti provine din mediul corporate (salariati care primesc pensia facultativa din partea angajatorului), iar cealalta jumatate este formata din aderenti care s-au inscris pe cont propriu la unul din cele doua fonduri – ING Optim si ING Clasic.

In cazul fondurilor administrate de Allianz-Tiriac, cea mai mare parte a participantilor provin din segmentul corporate. Astfel, 1.020 de companii au ales sa ofere angajatilor o pensie facultative prin fondul AZT Vivance, in timp ce 1.324 de societati au optat pentru AZT Moderato, a declarat Mioara Maruster, CFO Allianz-Tiriac Pensii Private.

„Pentru 55,05% din participantii AZT Moderato, respective 70,42% din aderentii fondului AZT Vivance, contributiile sunt platite, fie integral de angajator, fie sub forma unui aport mixt angajator-angajat, restul fiind platite doar de angajat”, a mai spus Maruster.

Shah Rouf, CEO Aviva Group Romania a declarat ca pe piata exista o tendinta de crestere a numarului de companii care ofera pensii facultative angajatilor, cu atat mai mult cu cat angajatorii constientizeaza valoarea unor astfel de produse pentru salariatii lor.

„Daca anul trecut companiile multinationale erau cele interesate cu preponderenta sa ofere un astfel de beneficiu angajatilor lor, in 2008 interesul companiilor romanesti fata de angajati, pachetul de beneficii si implicit pensiile facultative au crescut”, a adaugat Shah Rouf.

Mircea Oancea estima la inceputul lunii iunie, intr-un interviu acordat DailyBusiness, ca pe piata pilonului III vor exista, la sfarsitul acestui an, cel mult 200.000 de participanti, iar in 2009 numarul acestora se va dubla.

In prezent sunt active 7 fonduri de pensii facultative (pilonul III): AZT Moderato si AZT Vivace (administrate de Allianz-Tiriac Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative), BCR Prudent (administrat de BCR Asigurari de Viata), ING Clasic si ING Optim (administrate de ING Asigurari de Viata), Pensia Mea (administrat de Aviva Asigurari de Viata) si OTP Strateg (administrat de OTP Garancia Asigurari).

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a mai avizat fondul Raiffeisen Acumulare, administrat de societatea SAI Raiffeisen Asset Management, iar in curand arbitrul pensiilor va autoriza si fondul Concordia Moderat, administrat de Asirom-Concordia Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative SA.

Totodata, Aviva Asigurari de Viata a anuntat ca va lansa un fond de pensii facultative cu un grad de risc ridicat, destinat persoanelor in varsta de cel mult 40 de ani, fond care ar putea fi activ in trimestrul al treilea din acest an.

Urmărește Daily Business pe Google News