- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Pentru piata de vinuri nu este criza: producatorii asteapta cresteri in 2009

09 Dec, 00:01 • razvan.codorean
Vanzarile de vin vor creste in acest sfarsit de an cu 50% fata de o perioada normala, iar anul 2009 se anunta a fi unul propice dezvoltarii business-ului deoarece, in vreme de criza, consumul de bauturi alcoolice si mancare ieftina va creste spectaculos, estimeaza specialistii pentru DailyBusiness.ro.
Pentru piata de vinuri nu este criza: producatorii asteapta cresteri in 2009

Blocaj financiar, reduceri de productie, somaj tehnic, falimente, disponibilizari – sunt cuvintele „la moda” in ultimul timp. De la constructii la industria auto (vedetele cresterii economice din ultimii ani), pana la sistemul bancar, bursa si asigurari, aproape toate ramurile economiei au resimtit din plin criza financiara. Exista insa domenii ce se dovedesc a fi, cel putin in acest moment, imune la criza – retailul alimentar si comertul de bauturi.

„Producatorii de vin nu au fost afectati pentru moment de criza”, declara Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului. „Consumul ramane la un nivel constant, pentru ca, in astfel de perioade, romanii renunta la achizitia unor alte produse, precum electronicele, dar nu si la cele alimentare sau la bauturi”, a declarat Gheorghe.

Mai mult chiar, el estimeaza ca vanzarile vor creste in acest sfarsit de an cu 50% fata de o luna normala, iar in unele cazuri cu 100%. Motivul? Avem o piata inca in dezvoltare, iar in vremuri de criza, apetitul pentru consum de bauturi creste.

Rezultatele financiare inregistrate de companii confirma estimarile patronatului. Murfatlar, principalul producator intern de vinuri, si-a indeplinit in primele 10 luni peste 90% din cifra de afaceri pe acest an, iar pentru Sarbatori se asteapta la o crestere de vanzari de peste 100% fata de o luna obisnuita.

Nici Cotnari nu pare a fi afectat, pentru moment, de criza, dovada ca pentru anul viitor estimeaza investitii de 6 milioane de euro si mizeaza pe un profit net de 3,15 mil.euro.

Jidvei, pe de alta parte, estimeaza ca va incheia Sarbatorile cu vanzari de cinci ori mai mari fata de o luna normala din an, iar pentru 2009 vede o cifra de afaceri cu cel putin 10% mai mare (30 mil.euro – in acest an). Afacerile producatorului de vinuri au crescut, in perioada ianuarie-septembrie, cu 36% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 84,5 milioane de lei (circa 24 milioane de euro), depasindu-si targetul propus cu 15%, in ciuda crizei financiare.

Piata vinurilor din Romania este estimata in acest an la aproape 500 mil. euro, fata de 450 de milioane de euro in 2007, potrivit datelor producatorilor. Principalii competitori din piata interna de profil sunt Murfatlar, Jidvei, Cotnari, Vincon Vrancea si Recas.

Romania a inregistrat in acest an o productie de 5,6 milioane de hectolitri de vin, din care 278.000 de hectolitri au mers la export. Totodata, Romania a importat in 2008 circa 450.000 de hectolitri de vin din tari ale Uniunii Europene.

2009, anul vinurilor ieftine

Daca acest an a fost unul de succes pentru producatorii de vinuri, 2009 se anunta a fi unul ceva mai dificil. Daca pana acum s-a investit in special in dezvoltarea unor produse de calitate superioara, producatorii incercand sa ajunga din urma standardele europene si sa poata astfel sa iasa puternic la export, in 2009 va trebui sa se concentreze mai mult pe produsele ieftine, ce ar putea deveni vedetele pietei.

„In cazul in care criza va dura mult timp, in Romania vor aparea modificari in consum, care poate scadea, iar romanii sa se orienteze catre produsele economice”, a declarat brand managerul Murfatlar, Daniel Negrescu.

„Oamenii vor alege acele branduri, atat in retailul alimentar cat si in domeniul bauturilor, care pot sa-si justifice pretul si se vor reorienta de pe segmentul premium catre cel mediu”, a declarat reprezentantul companiei de consultanta Daedalus Millward Brown , Daniel Enescu. Potrivit specialistului, romanii vor continua sa consume bunuri de baza, dar vor migra catre branduri mai ieftine si frecventa de consum se va reduce.

In acest context, producatorii au inceput sa isi regandeasca strategia pentru anul viitor.

Potrivit omului de afaceri Luchi Georgescu, patronul Vincon Vrancea, anul viitor va aduce o reducere drastica a bugetelor de cheltuieli, in conditiile in care rata profitabilitatii va fi cu siguranta afectata. „Toate companiile si-au luat masuri de siguranta. Investitiile aflate in derulare vor fi continuate, dar prognozele pe termen lung sunt inlocuite de strategii de adaptare, de restructurare”, a declarat Georgescu.

„Creditarea va reprezenta principala problema in 2009”, estimeaza directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe. „Aceasta este marea problema care actioneaza indiferent de realitatile pietei. Vanzarile insa vor creste in 2009, piata continuand procesul de maturizare„, a mai spus specialistul.

In prezent, cele mai consumate vinuri sunt cele demiseci, cu o pondere de 70% in preferintele consumatorilor, spun specialistii.

„In ultima vreme asistam la o crestere a vanzarilor de vinuri rosii, mai ales in preajma sarbatorilor”, a declarat directorul executiv al Organizatiei Nationale Interprofesionale Vitivinicole, Calin Mocanu.

Cea mai mare crestere de vanzari, in acest an, au inregistrat-o vinurile la 0,75 litri, de 27%, trend care se va pastra, conform specialistilor, si anul viitor.

In Romania, consumul mediu anual de vin este de circa 30 de litri pe cap de locuitor. La nivel mondial, Franta este principala tara consumatoare de vin din lume, cu 55 de litri pe cap de locuitor.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci