- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Perspectiva economica a Europei este la discretia politicii in domeniul datoriilor

25 Oct, 09:21 • Redactia DailyBusiness
Economia Europei da semnale de alarma, dar adevarul, incomod pentru politicieni, este ca revenirea la crestere sustenabila depinde de o solutie durabila pentru criza datoriilor suverane din zona euro, potrivit unei analize Reuters.
Perspectiva economica a Europei este la discretia politicii in domeniul datoriilor

Dupa inca un summit la Bruxelles, la sfarsitul saptamanii trecute, Uniunea Europeana nu pare sa se apropie macar de spargerea unui cerc vicios in care masurile de austeritate franeaza dezvoltarea si amplifica deficitele bugetare, care, la randul lor, provoaca necesitatea unor noi reduceri ale cheltuielilor.
Simon Tilford, economist sef al Centrului pentru Reforme Europene din Londra, nu se asteapta la o modificare substantiala a actualelor strategii, respectiv politici bugetare care duc la contractie economica si politici monetare relativ restrictive, avand in vedere amploarea crizei datoriilor.

„Nu vom vedea o reforma semnificativa a politicii macroeconomice din zona euro. Nici macar nu se afla in discutie. Acesta este cel mai mare obstacol in calea reluarii cresterii economice”, a spus Tilford.

Intrebarea este cat timp vor mai accepta alegatorii, si nu doar cei din Grecia, promisiunile de viitor ale politicienilor, informeaza Mediafax.

„Este nevoie, desigur, de [b]consolidare fiscala[/b], dar fara crestere oamenii nu vor avea incredere in viitorul lor si al economiilor din Europa”, a declarat Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene.

Liderii europeni au aprobat un set de masuri, cum ar fi promisiunea unei piete digitale unice si reducerea birocratiei pentru firmele mici.

[b]Majorarea cu 10% a fondurilor structurale ale UE[/b] va furniza suplimentar 2,6 miliarde de dolari pentru investitii in tari precum Grecia, Portugalia si Irlanda, care aplica masurile de austeritate convenite cu Comisia Europeana si FMI in vederea reducerii datoriilor si deficitelor.

Speranta liderilor europeni, pe termen scurt, este ca un plan cuprinzator de oprire a crizei datoriilor din zona euro, care urmeaza sa fie prezentat miercuri, va calma pietele, va reduce costurile de finantare si va imbunatati increderea populatiei si companiilor.

„Fara crestere economica, Europa risca sa se confrunte permanent cu sustenabilitatea datoriilor si este expusa la stagnare. Fara crestere, sustenabilitatea modelului social european va fi pusa mai mult sub semnul intrebarii”, potrivit unui studiu realizat de Zsolt Darvas si Jean Pisani-Ferry, analisti la institutul de cercetari Bruegel din Bruxelles.

Ei considera ca [b]Europa are nevoie de masuri pro-crestere[/b], care sa sustina reformele structurale, in special in sectorul productiv si piata muncii.

Lectia pentru Europa este ca nu va avea loc o accelerare a cresterii economice, daca nu sunt tinute sub control datoriile si deficitele. Totusi, eliminarea dezechilibrelor nu va aduce o crestere puternica daca guvernele nu vor lua masuri pentru eliminarea piedicilor structurale, care necesita timp si rabdare, dar pot aduce beneficii substantiale, a conchis Reuters.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Primăria din România care a anunțat o bonificație de 10% pentru cei care și-au plătit taxele și impozitele
Primăria din România care a anunțat o bonificație de 10% pentru cei care și-au plătit taxele și ...
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești cu ajutorul lor
Care sunt singurele vouchere ce au scăpat de tăierile din ordonanța ”trenuleț”. Ce primești ...
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști în 2025 nu vor putea să se angajeze în spitale și instituții publice
Ordonanţa-trenuleţ are efecte neaşteptate. Absolvenţii de rezidenţiat care devin medici specialiști ...
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Prognoza meteo 8 ianuarie 2025. Temperaturi ridicate în mai multe zone ale țării
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face din luna martie”
Toți șoferii trebuie să facă asta în 2025, altfel riscă amenzi usturătoare: „Se poate face ...
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani a rămas fără mamă
Tragedie în lumea medicală. Andreea, o asistentă de 28 de ani, s-a sinucis. Fetița ei de trei ani ...
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce nu au voie să facă românii în fața propriei case. Amenda poate depăși 1.000 de lei
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Ce bani primești la pensie în Germania dacă ai avut un salariu de 3500 de euro brut pe lună
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Zodiile norocoase: Care sunt cele mai probabile semne să câștige la Loto în 2025
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul pas este să ne stabilim un obiectiv financiar”
Cum să economisim cât mai mult în 2025. Sfaturi de la un specialist în educație financiară: „Primul ...
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea pensiilor
Contestație bombă! Ordonanța Trenuleț ajunge la Avocatul Poporului. Sindicatele atacă înghețarea ...
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Tesla revoluționează piața imobiliară! Elon Musk lansează locuința viitorului
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce în ce mai mult
Ce se întâmplă pe piața imobiliară în 2025. Prețurile apartamentelor și caselor cresc din ce ...
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor pentru „Spiderman: Homecoming”
Actorii Zendaya și Tom Holland s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut în 2017, în timpul filmărilor ...
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Ce mașini și-au cumpărat românii în 2024. Peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second-hand
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină alimentele dăunătoare din școli!
Decizia care schimbă tot! Elevii din România, interdicție totală. Ministerul Sănătății elimină ...
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător
Nuntă în 2025. Suma minimă pentru cununia religioasă a crescut surprinzător