„Riscurile privind perspectiva pe termen mediu a inflatiei, care sunt in prezent echilibrate, s-ar putea amplifica”, a afirmat Weber, care a aratat ca perspectiva economica s-a imbunatatit considerabil.
Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a reintrodus, miercuri, combaterea inflatiei pe agenda bancii, indicand astfel ca dobanda de politica monetara ar putea fi majorata, daca va fi nevoie.
Inflatia din zona euro s-a accelerat luna trecuta la 2,2%, depasind tinta de 2% a BCE pentru prima oara in peste doi ani, iar Trichet a declarat ca ritmul de crestere a preturilor s-ar putea accelera in perioada urmatoare, urmand sa se atenueze spre sfarsitul acestui an.
Citigroup a revizuit estimarea privind perioada in care BCE va mari dobanda cheie de la primul trimestru din 2012 la al doilea semestru al acestui an.
BCE a mentinut miercuri dobanda cheie la minimul record de 1%.