„Este posibila o scadere de 5% pe retail pana la finele anului, deoarece criza economica are ca efecte scaderea consumului si a puterii de cumparare, deci a vanzarilor. Pe sectorul comercial, de la o scadere de 10% in primul semestru, in functie de evolutia economica, anticipam o scadere de 5%-15% pana la sfarsitul anului”, a afirmat Gheorghe intr-o conferinta de presa.
Piata de retail a stagnat in primul semestru, iar vanzarile comerciale au scazut cu 10%.
De asemenea, piata gazelor naturale va scadea cu 19-21% pe intregul an, ca urmare a reducerii consumului industrial, estimeaza compania.
Totodata, Petrom si-a elaborat bugetul pentru acest an bazandu-se pe o estimare de crestere economica negativa a produsului intern brut de 4-6%, iar deocamdata nu are in vedere o revizuire a acestuia.
„Nu ne vom schima bugetul decat daca, prin revizuirea portofoliului de productie, vom vedea ca avem nevoie. Inca nu avem cifrele necesare pentru o revizuire”, a afirmat Gheorghe.
Petrom este controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV.
Compania a incheiat primul semestru cu un profit de 923 milioane lei, in scadere cu 44,5% fata de intervalul similar din 2008, dupa ce castigul s-a redus cu 39% in trimestrul 2, la 417 milioane lei, in conditiile in care veniturile au coborat in perioada ianuarie-iunie cu 30,6%, la 6,88 miliarde lei.