Totodata, Fan Courier estimeaza ca ponderea afacerilor generate de comertul online in totalul vanzarilor companiei va creste de la 7,5% – anul acesta, la 8-10% – in 2008.
„Acest domeniu reprezinta 7,5% din cifra de afaceri a companiei in 2007, Fan Courier detinand 50% din piata de servicii de curierat generate de comertul online”, a declarat Adrian Mihai, director Fan Courier, citat de NewsIn. „Din datele noastre se pare ca vorbim de o dublare a acestuia fata de 2006 si avand in vedere ca cel mai probabil isi va pastra acelasi ritm de dezvoltare si pe viitor, comertul electronic tinde sa reprezinte intre 8-10% din cifra de afaceri a Fan Courier in 2008”, a mai spus Adrian Mihai.
Oficialul companiei de curierat estimeaza ca volumul livrarilor va creste cu 30-40% in decembrie fata de media unei luni obisnuite si ca Bucurestiul va monopoliza in jur de 40% din pachetele expediate in aceasta perioada.
„Celelalte zone active din punct de vedere al expeditiilor sunt in special marile orase, Cluj, Timisoara, Iasi, Brasov si Constanta. Marfurile transportate sunt bineinteles cele specifice sezonului, cadouri, felicitari, cosuri cu produse de sezon. La acestea se adauga si materialele promotionale expediate de companii partenerilor de afaceri si colaboratorilor, dar si achizitiile online pentru care perioada sarbatorilor este una de varf”, a spus directorul Fan Courier
Cifra de afaceri a companiei ar putea creste cu 45% in 2007, la 32 milioane de euro, potrivit estimarilor reprezentantilor companiei.
Fan Courier a inregistrat, in primele noua luni, afaceri de 22,4 milioane de euro, in crestere cu 41% fata de perioada similara a anului trecut. Evolutia pozitiva a cifrei de afaceri a fost determinata atat de ritmul sustinut de dezvoltare a ramurilor economice consacrate si anume domeniul financiar-bancar, FMCG (bunuri de larg consum), industria materialelor de constructii, auto, dar si de lansarea pe piata a pensiilor private obligatorii si de evolutia rapida a comertului electronic.
Fan Courier a fost infiintata in 1998 si are o echipa cu peste 1.800 de angajati, o flota de 1.300 masini, peste 400 de depozite, filiale si puncte de lucru. Compania este condusa de catre Adrian Mihai, Felix Patrascanu si Neculai Mihai.