Tot saptamana viitoare, banca va pune la dispozitia clientilor documentele necesare accesarii imprumutului Prima Casa.
Potrivit comunicatului, plafonul de garantare pus de Fond la dispozitia bancii este de 68,4 milioane de euro.
Totodata, banca va bonifica depozitul colateral, echivalent cu 3 rate lunare de dobanda, pe care persoanele interesate de accesarea unui astfel imprumut trebuie sa-l constituie ca garantie pe intreaga perioada de creditare.
Dobanzile acordate de banca pentru depozit vor fi cele oferite de institutie in cazul depozitului Gold, respectiv de 10% pe an la lei si de 4% pe an la euro.
„Datorita faptului ca acest proiect are un caracter social puternic si se adreseaza in mare masura persoanelor cu venituri medii, am dorit sa facem un pas inainte catre client. Astfel, am decis sa acordam tuturor clientilor nostri care contracteaza un imprumut prin programul Prima Casa o dobanda pentru depozitul colateral prevazut de reglementarile in vigoare. Acesta masura le va permite sa-si fructifice banii depusi ca garantie pe toata perioada de creditare” a declarat Catalin Parvu, director general executiv al Piraeus Bank Romania.
Piraeus Bank Romania face parte din grupul financiar elen Piraeus Bank, a carui prezenta este concentrata in principal in zona Europei de Sud-Est, dar si in centrele financiare din Londra si New York.
Piraeus Bank Group are in prezent 902 sucursale in Grecia, Albania, Romania, Bulgaria, Serbia, Egipt, New York, Londra si Ucraina.