Anterior, compania oferea polite Casco numai pentru masinile noi achizitionate prin contracte de leasing.
„Noua polita de asigurare Casco pentru Cash & Credit a fost conceputa pentru a veni in completarea solutiilor financiare oferite de Porsche Finance Group”, a declarat Kurt Leitner (foto), CEO al Porsche Finance Group.
„Astfel, persoanele care doresc sa achizitioneze autoturisme apartinand marcilor holdingului Porsche prin credit sau cash au acum posibilitatea de a incheia polita de asigurare direct in showroom”, a explicat Kurt Leitner.
Polita Casco incheiata prin Porsche Asigurari este valabila in intreaga Europa, iar titularul nu este nevoit sa plateasca prime suplimentare atunci cand calatoreste in alte tari, indiferent de compania care ofera asigurarea RCA.
Suma maxima asigurata este de 150.000 euro, pentru care Porsche Asigurari ofera produsul standard.
In cazul politelor Cash, tariful este determinat in functie de orasul in care asiguratul are domiciliul sau sediul social, varsta asiguratului, facandu-se de asemenea o diferentiere de tarif intre persoanele fizice si juridice.
Porsche Asigurari a incheiat 3.481 de polite intr-un an
Porsche Asigurari, companie lansata in octombrie 2008, a incheiat pana in septembrie 2009 in numar de 3.481 polite de asigurare, oferind pentru inceput un singur produs – asigurarea full-Casco pentru masinile noi achizitionate prin contracte de leasing.
In doar un an de activitate pe piata romaneasca, Porsche Asigurari a atins deja o cota de 5% din portofoliul de contracte de asigurare incheiate de grup.
Clientii care opteaza pentru polita de asigurare Casco oferita de Porsche Asigurari beneficiaza de asistenta rutiera non-stop si decontarea direct catre service-urile auto ale grupului Porsche a contravalorii reparatiilor efectuate ca urmare a producerii unui eveniment.
Porsche Asigurari ofera asigurare Casco pentru o gama variata de riscuri, inclusiv riscuri speciale cum ar fi avariile la instalatia electrica provocate de muscaturile de animale, avariile cauzate de vandalism, chei pierdute sau furate etc.
Porsche Finance Group se ocupa cu finantarea autoturismelor apartinand marcilor holdingului: Volkswagen, Seat, Skoda, Audi, Bentley si Porsche. Grupul este prezent pe piata romaneasca din 1999 si include 5 companii: Porsche Leasing, Porsche Bank, Porsche Broker de Asigurare, Porsche Mobility si Porsche Asigurari.