In prezent nu exista un cadru legal care sa reglementeze fuziunile sau preluarile intre fonduri, urmand ca norma privind fuziunile si achizitiile in acest sistem sa fie lansata luna aceasta spre dezbatere publica.
Reprezentantii celor doua fonduri au ajuns deja la un acord privind o posibila fuziune, operatiune care ar putea dura doua luni de la data validarii normei care reglementeaza fuziunile si achizitiile fondurilor, potrivit unor surse din piata, citate de NewsIn.
Reprezentantii Interamerican au refuzat sa comenteze, in timp ce Damjan Mencej, directorul executiv al societatii Prima Pensie Fond de Pensii, a negat o posibila fuziune intre cele doua fonduri.
Potrivit legii, un fond de pensii trebuie sa aiba cel putin 50.000 de participanti dupa primii trei ani de la data constituirii.
Dupa etapa de validare a aderentilor, inainte de repartizarea aleatorie, Interamerican Fond de Pensii avea 265.549 aderenti si o cota de piata de 6,65%, in timp ce Prima Pensie Fond de Pensii acumulase 20.004 de aderenti si o cota de piata de 0,50%.
Impreuna, cele doua fonduri ar insuma 285.553 de participanti si o cota de piata de 7,15%, inainte de repartizarea aleatorie a aderentilor.
Presedintele CSSPP, Mircea Oancea, a declarat recent ca arbitrul pensiilor private va propune spre dezbatere publica, pana la jumatatea lunii martie, un proiect de norma privind fuziunile si achizitiile in sistemul de pensii.