Cotatia aurului a atins 1.312,05 dolari pe uncie, iar la ora 04:53 GMT era tranzactionat la 1.311,55 dolari pe uncie, cu 4,15 dolari peste nivelul atins la inchiderea de la New York, relateaza Mediafax.
Contractele pentru aurul destinat pietei americane, cu livrare in decembrie, au atins la randul lor un maxim de 1.313,5 dolari pe uncie, depasind astfel recordul de 1.311,8 dolari pe uncie atins marti.
Pretul argintului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani, fiind cotat in crestere cu 0,65%, 21,83 dolari pe uncie, iar cel al paladiumului la un maxim al ultimelor cinci luni.
„Cererea este in crestere intrucat economia americana este fragila, iar Fed va lansa noi masuri de sustinere”, a declarat Ronald Leung, director la compania Lee Cheong Gold Dealers din Hong Kong.
El a adaugat ca apreciarea yuanului determina unii investitori chinezi sa cumpere aur.