- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Previziuni economice pentru 2017

13 Jan, 08:47 • Redactia DailyBusiness
Globalizarea va rula cu viteză redusă, spun economiștii PwC care se așteaptă ca ritmul de creștere a comerțului global să fie mai mic decât cel al creșterii economice globale pentru al treilea an consecutiv. Reapariția naționalismului economic în anumite părți ale lumii înseamnă că regulile Organizației Mondiale a Comerțului vor fi puse la încercare. Cea mai mare relație comercială din lume (cea dintre Statele Unite și China) va fi pusă sub presiune. In absența încheierii Parteneriatului Transpacific și a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) această tendință se va păstra pe termen mai lung.
Previziuni economice pentru 2017


Politica monetară a SUA
se va întoarce la normalitate :

Rezerva Federală Americană va continua să
întărească politica monetară. Este chiar posibil ca ritmul majorării dobânzilor
de către FED să fie mai rapid decât ritmul anticipat în prezent, în funcție de
gradul de implementare, ritmul și amploarea planurilor fiscale ale noii
administrații prezidențiale americane. Ca urmare a acestor majorări ale
dobânzii, economiile care depind de dolar pentru a-și asigura finanțarea vor fi
puse sub presiune.

Politica va influența
economia și va genera incertitudine:
În zona Euro ar putea fi organizate până la 6
runde de alegeri. Germania, Franța, Olanda și potențial Italia și Grecia (care
împreună însumează 70% din PIB-ul Zonei Euro) vor organiza diferite alegeri
generale și s-ar putea să înregistreze perturbări în ciclurile lor politice
normale. Spania este posibil să organizeze un referendum pentru viitorul
Cataloniei.
 
„Pe arena internațională, vom monitoriza îndeaproape evoluția relațiilor
ruso-americane, care ar putea genera efecte în zona Europei de Est, Orientului
Mijlociu și a estului Asiei, precum și asupra acordului nuclear cu Iranul”, a
declarat Barret Kupelian, senior economist,
PwC.
 
 

Iată în detaliu
patru previziuni ale echipei de economiști PwC.
 

1.      
Statele Unite vor înregistra cea mai mare
creștere economică dintre statele G7

În scenariul nostru
principal, ne așteptăm ca Statele Unite să înregistreze o creștere economică de
aproximativ 2% în acest an – cel mai rapid ritm de creștere dintre statele
membre ale G7 – pe baza unui ritm solid de creare de noi locuri de muncă și de
creștere a consumului gospodăriilor. Ritmul creșterii economice din Statele
Unite ar putea să genereze surprize plăcute în cazul în care noua administrație
ia măsuri de reducere a taxelor și impulsionează investițiile în
infrastructură. Analiza noastră sugerează că Statele Unite vor contribui cu aproximativ
70% din toată creșterea economică înregistrată de statele din grupul G7, deși
nu reprezintă decât jumătate din economia G7 în termeni absoluți.
 

2.    
Rata de ocupare a forței de
muncă în Zona Euro va ajunge la cel mai înalt nivel măsurat până acum, dar
statele de la periferia Zonei Euro vor crea mai multe noi locuri de muncă

 
 

Ne așteptăm ca economiile „de la periferia” Zonei Euro să înregistreze o
rată de creștere economică mai ridicată decât economiile „din centrul” Zonei
Euro pentru al patrulea an consecutiv. Creșterea PIB-ului Irlandei va fi cea
mai rapidă din Zona Euro, cu un ritm de peste 3% anual, în vreme ce Franța și
Olanda vor avea cea mai rapidă creștere economică dintre cele din „nucleul”
Zonei Euro, cu o rată de 1,5%. În privința creării de noi locuri de muncă,
nivelul de ocupare al forței de muncă în statele din centrul Zonei Euro va
ajunge la nivelul istoric de aproximativ 97 de milioane de locuri de muncă.
Însă ritmul de creare de noi locuri de muncă va fi depășit de statele de la
periferia Zonei Euro, care vor crea cu aproximativ 100.000 de noi locuri de
muncă mai mult decât statele din nucleul Zonei Euro.
 

3.     
Indonezia va deveni cea de-a
16-a economie a lumii care depășește pragul unui PIB de 1 trilion de dolari

 
 
Asia
va rămâne regiunea cu cea mai ridicată rată de creștere economică din lume,
însă prim planul nu îl va mai avea China, ci India și Indonezia. Suntem de
părere că Indonezia este pe punctul de a intra în clubul „economiilor de un
trilion de dolari” pe parcursul acestui an. Spre comparație, ne așteptăm ca
creșterea economică a Chinei să rămână în jurul a 6% anual. Contribuția Indiei
la formarea PIB-ului global ar putea ajunge la 17% în acest an (vezi Figura 1).
Creșterea economică din China poate că încetinește, însă, dacă reușește să
mențină ritmul de 6,5% pe an, va adăuga o sumă de dimensiunea economiei Turciei
la PIB-ul global. Suntem de părere că economiile Braziliei și Rusiei își vor
relua creșterea, cu un ritm de 0,5% și respectiv 1% anual, ajutate și de o
creștere – destul de modestă – a prețurilor materiilor prime.
 
 
 
 

 

4.     
Creșterea populației va pune presiune pe țările
din Golf să își reformeze finanțele publice

În 2017, Arabia Saudită va adăuga un număr
echivalent cu de două ori populația Islandei la populația sa aptă de muncă.
Celelalte state din Golf vor înregistra de asemenea rate ridicate de creștere a
populației cu drept de muncă, de aproximativ 2%. Provocarea pentru țările din
Golf este de a crea noi locuri de muncă în timp ce-și reformează finanțele
publice. În aceste economii, scăderea prețului petrolului din ultimii ani a dus
la deteriorarea finanțelor publice, de la un excedent bugetar în 2013, la o
rată estimată de datorie publică netă de aproximativ 10% din PIB până la
sfârșitul acestui an. Diversificarea economiilor și stimularea sectorului
privat ar putea să ușureze presiunea asupra finanțelor publice, precum și să
ducă la crearea de noi locuri de muncă pentru populația în creștere.
 

Pentru multe economii, 2017 va fi un an al incertitudinii. Deși nu avem o
listă exhaustivă, iată o serie de riscuri macroeconomice de care companiile ar
trebui să țină cont atunci când își fac planurile pentru anul în curs.
 

Repatrierea investițiilor în dolari ar putea să arate vulnerabilitățile
unor economii.
Întărirea politicii monetare
din Statele Unite ar putea încuraja o repatriere graduală a dolarilor americani
investiți în străinătate. Matricea de risc prezentată în Fig. 2, arătă că
Malaiezia, Turcia și Chile sunt în mod deosebit vulnerabile la acest risc, având
un grad de îndatorare în valută de 71%, 64% și respectiv 55% din PIB. Băncile
care au expunere în acele economii ar putea fi puse sub presiune dacă nu sunt
bine capitalizate. Dar, la polul opus, pentru economiile dependente de prețul
materiilor prime, așa cum sunt Brazilia și Rusia, un preț mai mare al
petrolului (și al altor materii prime), corelat și cu o rată flexibilă de
schimb valutar ar putea să ajute la atenuarea impactului repatrierii
capitalului în Statele Unite.
 
 

 

China va simți costurile gradului mare de îndatorare a sectorului privat: Datoriile sectorului privat non-financiar din China se
ridică la mai mult de 250% din PIB. Dacă datoriile sectorului non-financiar
cresc cu aceeași rată ca cea înregistrată începând din 2010 și până acum, China
ar putea să adauge încă 650 de miliarde de dolari la datoria sa totală până la
sfârșitul lui 2017. Având în vedere contul de capital relativ închis al Chinei,
reducând astfel expunerea la datoriile în valută, evaluarea noastră de risc în
privința datoriilor Chinei este la nivel mediu, potrivit Fig. 2. Dar acumularea
datoriei sectorului non-financiar s-a accelerat începând cu 2008, apropiindu-se
de nivelurile maxime observate în țările din Zona Euro afectate de criza
datoriilor. Anul trecut, raportul dintre creditul total și PIB în China
(diferența dintre raportul credit relativ la PIB și tendințele pe termen lung
indicând o acumulare nesustenabilă) a depășit nivelul care avertizează în
privința riscului unei crize în următorii 3 ani. Acest risc va fi sporit dacă
prețurile proprietăților imobiliare se prăbușesc, subminând garanțiile acestui
stoc de datorii.
 
 

Evaluarea previziunilor din 2016
 
Câte dintre previziunile
noastre din 2016 s-au materializat?
 
Privind retrospectiv, multe
dintre previziunile noastre de anul trecut s-au adeverit. Prețurile materiilor
prime au rămas scăzute, Statele Unite au început să majoreze rata dobânzii, iar
evoluțiile geopolitice au fost în prim plan. În mod specific, am estimat corect
faptul că:
 

  •         
    Economii periferice din Zona Euro vor înregistra un ritm de creștere
    superior celui al țărilor din nucleul Eurozonei, respectiv 2% comparativ cu
    1,5%. S-a dovedit că în 2016, economiile periferice au crescut cu 2,2%, iar
    economiile nucleu cu o rată medie de 1,4%;
  •         
    Nivelul total al șomerilor din Zona Euro va coborî sub pragul de 17
    milioane, cel mai mic nivel anual din 2011. Datele preliminare arată că numărul
    șomerilor a ajuns la aproape 16 milione;
  •         
    India va înregistra cea mai rapidă creștere economică dintre țările E7 cu
    un ritm de peste 7,5% anual, în vreme ce economia Chinei va încetini la
    aproximativ 6,5% pe an. Anul trecut, India se pare că a înregistrat o creștere
    de 7,6%, iar China de aproximativ 6,6%.

Am previzionat de asemenea
un ritm ridicat de creare de noi locuri de muncă în Statele Unite, de
aproximativ 200.000 pe lună; datele preliminare arată că SUA au adăugat în
medie 180.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună din 2016. Dar am
supra-estimat rata de creștere economică a SUA anul trecut la 3%. În fapt,
creșterea economică din SUA din 2016 a atins un ritm destul de dezamăgitor de
1,5%.
  

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții și interdicții
A doua zi de Crăciun: Ce e interzis să faci în ziua Soborului Maicii Domnului. Tradiții, superstiții ...
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un apartament”
Cum a pierdut Anamaria Prodan sume incredibile la jocuri de noroc, la 20 de ani: „Mi-am vândut un ...
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor oferă o sumă record persoanei ce o înapoiază
Geanta unei angajate de-a lui Pescobar și-a pierdut geanta în București. Patronul Tavernei Racilor ...
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti asupra lor
Horoscop. Cele trei zodii care vor străluci în noaptea de Revelion. Toate privirile se vor aținti ...
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se majorează considerabil
Proprietarii de mașini vor trebui să plătească mai mulți bani de la 1 ianuarie 2025. Tarifele se ...
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav răniți în noaptea de Crăciun
Un bolid de lux a intrat frontal într-o mașină de poliție, în Maramureș. Trei agenți au fost grav ...
Ce fac acum starurile din filmul „Singur Acasă”. S-au confruntat cu traume, dependență de droguri și eșecuri pe plan profesional
Ce fac acum starurile din filmul „Singur Acasă”. S-au confruntat cu traume, dependență de droguri ...
Elicea unei centrale eoliene aproape că s-a prăbușit peste un cămin de bătrâni din Constanța. 72 de vârstnici au fost evacuați
Elicea unei centrale eoliene aproape că s-a prăbușit peste un cămin de bătrâni din Constanța. ...
Călin Georgescu, despre cum a cucerit-o pe soția sa, Cristela: „Ne-am cunoscut prin același sistem denumit astăzi globalist”
Călin Georgescu, despre cum a cucerit-o pe soția sa, Cristela: „Ne-am cunoscut prin același sistem ...
Porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza intensificării vântului. Cum este vremea în România joi, 26 decembrie
Porturile de la Marea Neagră au fost închise din cauza intensificării vântului. Cum este vremea în ...
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Donald Trump îl numește pe Kevin Cabrera ambasador în Panama, pe fondul presiunilor asupra tarifelor pentru Canalul Panama
Donald Trump îl numește pe Kevin Cabrera ambasador în Panama, pe fondul presiunilor asupra tarifelor ...
Cum o monedă de 100 de lei din anii ’90 îți asigura un trai luxos! Cât valorează acum și ce diferență uriașă există
Cum o monedă de 100 de lei din anii ’90 îți asigura un trai luxos! Cât valorează acum și ...
De ce ne uităm iar și iar la aceleași filme? Secretul din spatele succesului „Singur Acasă” dezvăluit!
De ce ne uităm iar și iar la aceleași filme? Secretul din spatele succesului „Singur Acasă” dezvăluit!
Pericol uriaș în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii avertizează – Risc major de avalanșă
Pericol uriaș în munții Bucegi și Făgăraș. Salvamontiștii avertizează – Risc major de avalanșă
Ucraina, lăsată fără lumină de Crăciun, din cauza atacurilor rusești: „Ce ar putea fi mai inuman?”
Ucraina, lăsată fără lumină de Crăciun, din cauza atacurilor rusești: „Ce ar putea fi mai inuman?”
Unde sunt realizate produsele Balea din DM, de fapt. Ce le face atât de populare în rândul românilor
Unde sunt realizate produsele Balea din DM, de fapt. Ce le face atât de populare în rândul românilor
Aproape 300 de permise reținute în ziua de 24 decembrie, conform informațiilor furnizate de Poliția Română. Viteză, alcool și droguri, principalele cauze
Aproape 300 de permise reținute în ziua de 24 decembrie, conform informațiilor furnizate de Poliția ...