Alegerea evaluatorului pentru activele Fondului este primul pas pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a acestuia. Dupa aceasta etapa, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) trebuie sa desemneze un consultant financiar si in ultima faza inainte de listare, un administrator al fondului.
„Pana in prezent, pentru consultant financiar, au depus oferte sase companii, iar dintre acestea trei sunt dintre cele mai mari de pe piata mondiala. In toamna se va desemna si un administrator al Fondului Proprietatea, iar in aceste conditii nu ne putem gandi la listarea Fondului decat undeva in luna decembrie ori inceputul lui 2009”, a mai spus Emanoil Negut, citat de NewsIn.
Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005. Capitalul social al fondului este de 14,24 miliarde lei (circa 4 miliarde euro).
In prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic. Alexandru Paunescu, fostul presedinte al institutiei, declarase pe 1 noiembrie ca FP si-ar putea mari participatia la unele din companiile la care are detineri.
Pana la listarea Fondului la BVB, fostii proprietari nu vor putea valorifica titlurile primite in contul despagubirilor. Ei pot, insa, opta pentru incasarea in numerar a cel mult 500.000 lei din sumele cuvenite, iar pentru restul banilor trebuie sa astepte listarea Fondului, pentru a vinde actiunile pe piata de capital.
La inceputul lunii decembrie 2007, numarul actionarilor persoane fizice ai Fondului Proprietatea a ajuns la circa 3.000, iar valoarea actiunilor lor reprezenta 11,26% din capitalul social.
Planurile Guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la BVB si la o bursa internationala, din Londra sau New York.