„Rezultatele la noua luni sunt decente. Nu castigam cota de piata pentru ca tot ce facem, facem prin forte proprii, din resurse proprii, dar avansam în obtinerea de profituri”, a spus Eugen Radulescu.
Oficialii CEC au anuntat, de asemenea, ca sunt în derulare si operatiunile de creditare din fondurile obtinute printr-un credit BERD (Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare) contractat de CEC.
„Derulam creditul de 10 milioane de euro de la BERD, din care am dat deja trei milioane de euro credite pana în prezent si ne propunem sa dam credite în valoare de 4-5 milioane euro pana la sfarsitul anului”, a spus Radulescu.
CEC a emis peste 100.000 de carduri, din care 13.000 sunt carduri de credit, iar restul de debit.
La 30 septembrie, CEC avea mai putin de 7.000 de salariati, în cadrul procesului de restructurare a Bancii de Economii.