In primele 3 trimestre din 2007, Allianz-Tiriac Asigurari a afisat un profit net de 19 milioane lei (peste 5 mil. euro).
In primele 9 luni ale acestui an, compania a avut venituri din prime brute subscrise de 1,04 miliarde lei (285,4 mil. euro), mai mari cu 13% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Pe segmentul de asigurari generale, subscrierile realizate in perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2008 s-au situat la 950 milioane lei (260,9 mil. euro), in crestere cu 12% fata de perioada similara din 2007.
„Cresterea veniturilor din activitatea de asigurari generale a fost sustinuta, in principal, de evolutia pozitiva a vanzarilor de polite de asigurari de bunuri si cladiri, respectiv a celor auto”, se arata in comunicatul companiei.
Asigurarile casco detin, in continuare, cea mai importanta pondere in structura portofoliuluide asigurari generale. In perioada ianuarie-septembrie anul curent, veniturile din prime brute subscrise pe aceasta clasa de asigurari au depasit 580 milioane lei (159,3 mil. euro), evidentiind o crestere de peste 14%.
In perioada analizata, subscrierile companiei pe clasa de asigurari de raspundere civila pentru prejudicii produse tertilor din accidente auto au depasit 148 milioane lei (40,6 mil. euro), cu 6% mai mult decat in primele 3 trimestre din anul anterior.
Vanzarile de polite de asigurari de bunuri si cladiri emise de Allianz-Tiriac au generat venituri in crestere cu 20%, pana la un nivel de 150 milioane de lei (41,2 mil. euro).
Allianz-Tiriac Asigurari ramane una dintre putinele companii de pe piata care reusesc sa-si dezvolte profitabil operatiunile de asigurari generale. In primele 9 luni din 2008, profitul operational pe acest segment a fost de 21,2 milioane lei (5,8 mil. euro), in conditiile in care rata daunei aferenta activitatilor de asigurari generale s-a redus cu aproape 4 puncte procentuale, pana la un nivel de aproximativ 78%, potrivit companiei.
Pe segmentul asigurarilor de viata, Allianz-Tiriac a obtinut in primele 9 luni un profit operational de 6,1 milioane lei (1,6 mil. euro), in timp ce veniturile din prime brute subscrise au inregistrat o crestere de 23%, la aproape 90 milioane lei (24,7 mil. euro).
Subscrierile aferente politelor de asigurari legate de investitii, in valoare de 59 milioane lei (16,2 mil. euro), reprezinta doua treimi din vanzarile companiei pe segmentul asigurarilor de viata.