Grupul Angst a inregistrat, dupa primele noua luni ale anului 2007, o cifra de afaceri de circa 45 milioane de euro, in crestere cu 30%, fata de aceeasi perioada a anului 2006.
„Retehnologizarea fabricilor Angst si Salsi printr-un program SAPARD vor conduce la o crestere a productivitatii muncii cu 20%”, se mentioneaza intr-un comunicat al companiei remis, joi, presei.
Grupul Angst estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 70 milioane euro si un profit de 2-2,2 milioane de euro.
Reteaua de magazine a fost suplimentata cu unul nou la Cluj si altele trei la Oradea, la sfarsitul lunii septembrie si inceputul lunii octombrie.
In aceasta toamna, Angst a demarat si afacerea cu crescatoria de vaci Ferma Lux.
„Am achizitionat 300 vaci de rasa mixta pentru carne si lapte, care estimam ca vor furniza aproximativ 3.000 litri lapte pe zi, cu care dorim sa aprovizionam fabrica noastra de produse lactate Swissland, asigurand astfel un lapte controlat dupa standardele Angst. Intentionam ca in 2008 sa extindem afacerea la 3 ferme ce vor avea cca 1.000 vaci”, se mai precizeaza in comunicat.
Anul trecut, Angst a inregistrat o crestere a vanzarilor de mezeluri de 25%, fata de 15%, cat a fost cresterea totala a pietei, in principal pe baza intensificarii activitatilor de cercetare dezvoltare a produselor si prin extinderea retelei de magazine.