In acelasi timp, volumul de prime brute subscrise la [b]asigurarile generale[/b] s-a situat la nivelul de 155 milioane de lei. In pofida scaderii pe segmentul auto, compania a afisat cresteri pe asigurarile de calatorie in strainatate (+32%), asigurarile facultative de locuinta (+17%) si asigurarile de daune la proprietati (+7%).
Marie Kovarova, directorul general al companiei, a precizat ca asigurarile auto si-au redus ponderea in intreg portofoliul pana la 40%, in timp ce alte societati din piata acest segment are o pondere cuprinsa intre 60% si 90%.
„Preocuparea noastra principala va fi sa pastram si sa atragem clientii care au un comportament bun in trafic si cu un istoric al daunelor favorabil”, a spus Kovarova.
Generali Asigurari a raportat o crestere de 22% pe segmentul de [b]asigurari de viata[/b] pentru angajati. Per ansamblu, segmentul de viata a crescut in primul semestru cu 1% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la un volum total de prime brute subscrise de 46 milioane de lei.
„Tot pe segmentul asigurarilor de viata, desi majoritatea vanzarilor se realizeaza prin canalul propriu de vanzari, suntem interesati de extinderea retelei de parteneri bancari pentru atragerea de clienti noi”, a precizat Marie Kovarova, adaugand ca reprezinta o sursa de crestere pentru segmentul de asigurari de viata, cu atat mai mult cu cat, in prezent, bancile din Romania au in derulare campanii de mare amploare pentru impulsionarea refinantarii creditelor
Ponderea segmentului asigurarilor de viata din totalul portofoliului Generali a crescut de la 19% in primul semestru din 2010 la 23% in primul semetru al anului curent. Segmentul auto a scazut de la 52% la 40%. Alte doua segmente care si-au sporit importanta in totalul business-ului sunt asigurarile de locuinta (+4 puncte procentuale fata de ianuarie-iunie 2010) si asigurarile de calatorie in strainatate (+1 p.p.).