„Discutam cu Banca Nationala a Romaniei (BNR) si cu Asociatia Romana a Bancilor (ARB) sa gasim mecanisme prin care acest program sa functioneze. Avem in vedere aplicarea programului pe o perioada de 4 ani”, a afirmat ministrul, citat de Mediafax.
„Pentru primul an avem in plan sa fie construite sau cumparate 16.000 de locuinte”, a mai spus Nita.
Guvernul a anuntat, miercuri, un program prin care creditele contractate pentru cumpararea primei locuinte vor fi garantate de stat in limita maxima de 60.000 euro. Garantia va fi acordata persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta si care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar.
Nepenalizarea rambursarii anticipate a creditului, procedurile de evaluare ale imobilului, un avans de maximum 5% din imprumut si perceperea de dobanzi cat mai scazute suntcriteriile anuntate de premierul Emil Boc pentru selectia bancilor care doresc sa fie incluse in programul guvernamental de garantare a creditelor pentru cumpararea primei locuinte.
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM va contracta un imprumut in valoare de 100 milioane euro, cu garantia statului pentru 80% din suma, iar obiectul de activitate al Fondului va fi extins astfel incat sa poata garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor.
Agentii imobiliari, dezvoltatorii si firmele din constructii considera ca garantarea creditelor pentru cumpararea primei locuinte ar putea impulsiona piata imobiliara si a constructiilor, dar atentioneaza ca rezultatul depinde de modul cum va fi aplicat programul si de reactia bancilor.