In ziua de 9 mai, urmare a dispozitiei presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Constantin Cerbulescu, ANPC a functionat dupa un program prelungit, atat controalele, cat si preluarea reclamatiilor consumatorilor, desfasurandu-se pana la orele 22.00. Aceasta masura a fost determinata in concordanta cu intensificarea activitatii comerciale pe durata desfasurarii finalei UEFA Europa League.
„ANPC a fost prezenta in toate punctele fierbinti, in care consumatorii, atat romani, cat si spanioli si-au petrecut timpul, intrand in contact direct cu comerciantii de produse si servicii, zonele vizate cu preponderenta fiind cele adiacente stadionului National Arena, Centrul Vechi, zona centrala a capitalei. Cazurile in care comisarii ANPC au constatat deficiente au fost cu totul izolate”, a declarat Constantin Cerbulescu, presedinte ANPC.
Reprezentantii ANPC au efectuat actiuni de control in mai multe unitati de pe raza municipiului Bucuresti, in cadrul carora s-au verificat:
-comercializarea produselor alimentare din carne si preparate din carne, peste, branzeturi, bauturi alcoolice, vinuri si braga, prajituri, produse alimentare, aflate in stare proaspata si congelata, dar si preparate culinare comercializate de fast fooduri, restaurante si alte unitati de alimentatie publica.
– comercializarea produselor nealimentare: articole electrocasnice, accesorii telefoane GSM, textile, tesaturi, incaltaminte, produse de papetarie, jucarii etc.
– servicii catre consumatori: hoteliere, turistice, de schimb valutar si comert on-line.
S-au verificat 61 de operatori economici. Au fost aplicate [b]29 de amenzi contraventionale[/b] in valoare totala de [b]103.500 lei[/b] si [b]10 sanctiuni cu avertisment[/b].
Au fost controlati 39 operatori economici care comercializeaza produse alimentare, la care s-au depistat deficiente privind depozitarea, fara respectarea regimului termic impus de producator, comercializarea preparatelor din carne expirate si neetichetate, comercializarea de alimente cu elemente de etichetare incomplete si cu proprietati organoleptice neconforme (semne evidente de alterare), lipsa preturilor, deficiente de informare, gramaj incorect sau neinformarea asupra gramajelor la preparatele culinare din lista meniu, neinformarea privind perioada maxima de retur a contravalorii vouchere-lor, in cazul neutilizarii acestora din vina operatorului economic.
S-au aplicat totodata masuri complementare de:
– [b]oprire temporara de la comercializare[/b] a produselor alimentare cu abateri de informare
si calitate, dar care nu afecteaza sanatatea consumatorilor, pentru cca 42 kg produse
alimentare, 51 portii, 37 l vin
– [b]oprire definitiva[/b] de la comercializare pentru 12 kg preparate din carne, peste, prajituri
(cu modificari organoleptice, lipsa gramaj)
– [b]oprire temporara[/b] a activitatii a 4 operatori economici.
S-au verificat 15 operatori economici avand profil de activitate, comercializarea produselor nealimentare la care s-au constatat deficiente de etichetare, si informare incompleta (lipsa elementelor de identificare si caracterizare, lipsa pictograme), netraducere instructiuni de folosire in limba romana.
De asemenea, au fost aplicate masuri complementare de [b]oprire temporara de la comercializare[/b] a produselor controlate care nu corespund prevederilor legale, in valoare totala de circa 45.500 lei.
Au fost verificate servicii hoteliere, turistice, de schimb valutar si comert on-line prestate de 7 operatori economici, la unul dintre acestia, avand ca obiect de activitate comertul online, s-a constatat folosirea de practici comerciale incorecte, contrare diligentelor profesionale si s-a aplicat 1 [b]amenda contraventionala in valoare de 5.000 lei[/b], dispunandu-se, totodata, masura de incetare a practicii.
In domeniul [b]produselor alimentare[/b], deficientele constatate au fost:
-Neinformare corecta consumatori cu privire la ingredientele utilizate – inlocuirea branzei Feta cu Specialitatea Danish White
-Prezenta urmelor de rozatoare in depozitul in care se pastrau alimente, utilizare recipienti neigienizati la transportul alimentelor
-Nerespectare proceduri prescrise in sensul comercializarii produsului Braga la pahar neetichetatat, pentru care nu se poate stabili data limita de consum, nerespectare vecinatati in spatiile de depozitare
-Neinformare consumatori cu privire la alergenii continuti de produsele proprii.
-Neinformare completa in sensul nedeclararii alergenilor continuti de preparatele proprii si a gramajelor aferente unei portii
-Prezenta in stoc a produsului „somon” expirat si comercializarea vinului la pahar aprovizionat in ambalaje neetichetate
-Nerespectare vecinatati in spatiile frigorifice, depozitere alimente pe etajere degradate, atacate de rugina, frigidere uzate
-Nepersonalizare spatii destinate fumatorilor si nefumatorilor, neinformare asupra
ingredientelor unor preparate culinare cu specific libanez
-Neinformare consumatori cu privire la gramajul preparatelor culinare din lista meniu, a ingredientelor alergene si redactarea partiala a listei meniu in limba engleza
-Nedeclararea alergenilor in lista meniu, deficienta remediata in timpul controlului
-Prezenta materii prime (carnati) expirati, prajituri nesigure a caror incadrare in termenul
de valabilitate nu s-a putut stabili
-Congelare preparate culinare
-Neinformare consumatori cu privire la perioada maxima de retur a contravalorii
vouchere-lor, in cazul neutilizarii acestora din vina operatorului economic
-Neetichetare produse fastfood (carnati, mici, muschi)
-Lipsa informatie cu privire la gramajul pentru cafea
-Produse cu termen de valabilitate expirat
-Lipsa informatie cu privire la gramajul pentru vinuri.
In domeniul [b]produselor nealimentare[/b], deficientele constatate au fost:
-Netraducere instructiuni de folosire aer conditionat
-Lipsa elementelor de identificare si caracterizare
-Informare necorespunzatoare la produse textile
-Informare incompleta jucarii, papetarie.
In domeniul [b]serviciilor[/b], deficienta constatata a vizat:
-practici comerciale incorecte – oferte produse pe care nu le detinea.
Pentru patru dintre societatile controlate, la care au fost constatate deficiente grave, a fost
dispusa masura [b]opririi temporare a activitatii[/b]. Acestea sunt: SC J’Adore SRL, SC MLS
Investment SRL, SC Catering Train SRL, SC Berkay Prest SRL.