Transferul obligatiei de rambursare a fost decis in sedinta de miercuri a Guvernului, printr-un proiect de lege.
„Este vorba de credite angajate in anii 1997-1998, pentru reabilitarea si modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucuresti. Creditele au fost integral utilizate, iar restituirea creditelor s-a facut partial pana in acest moment din bugetul RADET. RADET nu are in acest moment capacitatea de rambursare si primaria preia obligatia de rambursare. Se modifica practic platitorul contului de credit”, a spus ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, in sedinta de guvern.
Romania si Banca Europeana de Investitii au incheiat, in 1997, un acord de imprumut in valoare de 35 milioane euro acordat RADET, pentru reabilitarea si modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucuresti, iar un an mai tarziu a fost incheiat un acord de imprumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, in valoare de 10 milioane euro, pentru acelasi proiect.