Rata inflatiei a crescut in septembrie in raport cu august, cand a fost de 0,86%, in principal din cauza majorarii preturilor la alimente cu 1,9% si a tarifelor la servicii cu 1,4%.
In acelasi timp, indicele preturilor de consum a urcat anual cu 6,03%, in luna septembrie 2007 raportat la septembrie 2006.
Potrivit INS, cresterea medie a preturilor in ultimul an (octombrie 2006 – septembrie 2007) fata de perioada similara din 2005-2006, determinata pe baza indicelui preturilor de consum este de 4,3%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum este de 4,4% pe total.