Actualii sau potentialii chiriasii ANL care potrivit noilor reglementari legale, au dreptul sa cumpere locuintele dupa o perioada de inchiriere de minimum 5 ani, pot obtine credite cu dobanzi fixe.
In prezent, Raiffeisen Banca pentru Locuinte acorda clientilor doua tipuri de credite: Creditul Locativ si Creditul Intermediar.
Pentru a lua un Credit Locativ, clientul trebuie in prima etapa sa economiseasca o anumita suma de bani timp de minim 18 luni, pentru ca in a doua etapa, sa obtina un credit in lei cu o dobanda fixa de 6% pe an.
„Se estimeaza ca peste 70% dintre actualii chiriasi vor opta pentru achizitionarea apartamentului in care locuiesc in prezent cu chirie”, a declarat Luminita Manolache, vicepresedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinte.
In calculul bonitatii clientului, RBL accepta pana la 3 codebitori, acestia putand fi membri ai familiei solicitantului de credit.
Banca a hotarat ca la veniturile acceptate, sa se ia in considerare in proportie de 75% si castigurile din dividende obtinute de la firmele care desfasoara activitate de cel putin doi ani consecutiv si care, in ultimul an, au realizat profit repartizat in dividende.
RBL accepta si veniturile romanilor obtinute in strainatate, dar si sumele obtinute din activitati independente cum ar fi taximetrie, medicina, avocatura, notariat public, arhitectura, contabilitate, chirii, pensii si drepturi de proprietate intelectuala.
Finantarile date de RBL pot fi folosite atat pentru renovare, modernizare, extindere, constructie sau cumparare de locuinte, cat si pentru refinantarea altor credite ipotecare, contractate de la alte banci.
Pe toata perioada de economisire, clientii primesc la soldul economisit o prima de stat de 15% pe an, dar nu mai mult de 150 de euro, si o dobanda de 3% oferita de banca.
Raiffeisen Banca pentru Locuinte a acordat finantari in lei ce au echivalat cu 15 milioane euro in primul an de la lansarea activitatii de creditare, in special pentru renovarea si modernizarea locuintelor, iar valoarea medie a unui credit a fost de 10.000 euro.
Produsele oferite de RBL sunt vandute in prezent prin 3 canale de distributie principale: o retea de agenti proprii in care lucreaza peste 4.000 de colaboratori activi, sucursalele si agentiile Raiffeisen Bank, partenerii de afaceri.