- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Recesiune si in 2011? Guvernantii stiu ceva ce noi nu stim!

22 Jul, 00:02 • razvan.codorean
Guvernantii ne pregatesc pentru ce-i mai rau. In timp ce o lume intreaga iese din criza, Romania se afunda. Analistii economici cred ca declaratiile ministrului Videanu privind continuarea recesiunii in 2011 ascund o noua surpriza neplacuta - fiscalitatea nu a crescut indeajuns!
Recesiune si in 2011? Guvernantii stiu ceva ce noi nu stim!

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat, marti, intr-o emisiune televizata ca ne asteapta inca un an de recesiune. In 2010, pe fondul cresterii TVA si scaderii salariilor bugetarilor, PIB-ul va scadea cu 1,5 %. In 2011, declinul va fi de 0.5%, a spus Videanu care crede ca economia va da primele semne de revenire abia in a doua parte a anului viitor.

O declaratie care vine sa dea peste cap toate estimarile oficiale anterioare. Interesant este si faptul ca Videanu a spus ca aceasta ar fi noua prognoza revizuita a FMI.

Fondul nu a anuntat, pana acum, nimic oficial. Abia pe 26 iulie, expertii FMI vor veni la Bucuresti pentru a evalua economia si atunci vom afla noile estimari.

Pana atunci, raman in vigoare calculele anterioare. Expertii FMI au estimat in mai ca Romania va inregistra in 2011 un avans economic de 3,6%. Si asta dupa ce, cu o luna inainte, vorbeau de un avans de 5,1%, cel mai mare din UE. Estimarile nu luau in calcul, bineinteles, cresterea TVA si reducerea salariilor bugetarilor, anuntate in luna iunie. Sa fi fost impactul TVA atat de dur in economie?

Analistii economici cred ca mesajul transmis de Videanu poate fi inteles intr-un singur fel. ”Guvernantii stiu ceva ceea ce noi nu stim in acest moment”, spune Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania.

Analistul economic, ales recent presedinte al Consiliului Fiscal, un organism consultativ care cauta solutii pentru relansarea economica, banuieste ca, dincolo de efectele cresterii TVA si scaderii consumului, estimarile lui Videanu pot lua in calcul un alt scenariu fiscal fata de cel din prezent.
[quote=Ionut Dumitru, economist sef Raiffeisen Bank]Daca apasam pedala fiscalitatii, este posibil sa asistam si la asemenea evolutie (o noua scadere economica in 2011 – n.r.). Altfel, nu[/quote]
”In mod normal, dupa o scadere de 3 procente in acest an, in 2011 am putea vedea semnalele revenirii economice. Un avans de 2%. In scenariul pesimist, da, putem inregistra un nou declin, daca vom avea noi presiuni din partea fiscalitatii”, a explicat Dumitru.

Analistul economic Radu Limpede spune ca declaratiile lui Videanu sunt de-a dreptul socante. ”Aceste declaratii ar trebui prinse in manualele de PR la capitolul ”Asa nu”, spune analistul.

”Astfel de estimari ar trebui facute in interiorul guvernului, nu sa fie prezentate public. Avem, din pacate, aceasta logoree nationala, guvernantilor le place sa iasa la talk-show-uri, sa declare fara sa se gandeasca la consecinte”, afirma Limpede.

El considera ca este prea devreme sa facem estimari pentru 2011. ”Nu am vazut inca efectele cresterii TVA in inflatie, in consum”, afirma analistul.
[quote=Radu Limpede, analist economic]Sunt foarte multi de ”daca” si foarte putina coerenta in actul guvernamental[/quote]
Declaratiile lui Videanu privind evolutia crizei in 2011 vin dupa ce, anterior, Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor, vorbea, intr-un interviu, despre necesitatea impunerii unui sistem de impozitare diferentiata. Un nou exercitiu de ”filosofie fiscala” in stilul Vladescu, sanctionat de analisti, intr-o analiza DailyBusiness.ro, dar si de seful sau de la Palatul Victoria. Emil Boc afirma atunci ca Vladescu nu are mandat sa vorbeasca despre modificarea cotei unice.

Ceea ce naste o intrebare legitima: Adriean Videanu a avut mandat sa vorbeasca marti seara despre noile estimari privind 2011, mai mult, atribuite FMI?

In cine sa mai ai incredere?

Analistii economici spun ca declaratiile facute de autoritati in ultima vreme nu fac altceva decat sa adanceasca si mai mult problemele Romania.

Puse cap la cap, aceste declaratii prezinta un tablou absolut delirant”, spune analistul economic Cristian Dinulescu. ”As vrea sa ii vad pe acesti ministri ca inceteaza cu estimarile si se apuca de treaba. Declaratiile acestea, indiferent de ce fundamente implica, amplifica sentimentul de neincredere in economia romaneasca”, spune acesta.

Opinie impartasita si de Ionut Dumitru, economistul sef de la Raiffeisen. ”Toate incertitudinile ce planeaza asupra Codului Fiscal in 2011 afecteaza investitorii, determina neincredere”, spune analistul.

Iar tarile din jurul nostru abia asteapta sa atraga investitorii speriati de joaca de-a fiscalitatea din Romania. Pe de alta parte, spune analistul, declaratiile tot mai pesimiste ale autoritatilor nu fac altceva decat sa inhibe si mai mult consumul national.

”Nu putem sa venim cu declaratii care pastreaza niste incertitudini majore pentru perioada urmatoare si sa pretindem cresterea consumului”, spune Dumitru. Efectele sunt inerente. Romanii cheltuie mai putin, evita sa se imprumute.

In cine sa ai incredere atunci, daca nu in estimarile oficiale? Andrei Radulescu, senior analist la Target Capital, spune ca in niciun caz in guvern, pentru ca acesta s-a dovedit incapabil sa anticipeze si sa trateze criza.

”In primul rand, a lipsit o abordare bugetara coerenta pe termen mediu si lung. Totodata, actuala criza economica a fost constientizata foarte tarziu de autoritatile responsabile cu implementarea politicilor macroeconomice. Toti acesti factori au contribuit la aparitia si / sau intensificarea unor dezechilibre economice (ex. deficitul din sistemul de pensii). Efectele? ”Practic,in acest moment, marja de actiune a politicii bugetare este foarte redusa”, spune Radulescu intr-o analiza intitulata ”Economia Romaniei: de la euforie la realitate!”, pe care o puteti citi pe larg in documentul atasat acestui material.

Dincolo de estimarile pesimiste ale ministrului Videanu, o parte din analisti vad cu un optimism rezervat viitorul. Analistul Radu Limpede crede ca declinul economic va fi temperat de rezultatele pozitive din domeniul exporturilor.

”Am vazut rezultatele exceptionale la exporturi in aprilie si mai. Unele chiar au depasit pe cele din 2008. Din pacate, nu e de ajuns. Lipsa de incredere in economie este tot mai prezenta. Constructiile, sectorul auto, incertitudinile privind evolutia crizei ii determina pe multi sa isi amane investitiile. Insa cred ca trendul se va imbunatati. Exporturile ne avantajeaza, mai ales pe fondul revenirii economice in UE”, spune analistul.
[quote=Radu Limpede, analist economic]Trebuie sa renuntam la masurile pompieristice din domeniul fiscal[/quote]
In opinia lui Limpede, Romania va iesi din criza daca va incuraja exporturile si investitiile, nu consumul. ”Exporturile cresc. La capitolul investitii, avem o problema cu cele straine. In absenta acestora, solutia ar fi investitiile statului, in principal in infrastructura. Guvernul ar trebui sa duca la capat reformele, daca tot s-a apucat de ele. Sa opreasca hemoragia banului public si sa investeasca. Oricum n-are nimic de pierdut. E un guvern ce va fi sacrificat pe fondul intereselor politice”, a spus analistul.

Andrei Radulescu, senior analist la Target Capital, vede trei scenarii pentru 2011: ”unul in care statul nu se poate ajusta (in acest caz riscam sa devenim o economie parasita pe harta Uniunii Europene); unul in care statul se va ajusta rapid (greu de crezut, mai ales avand in vedere rigiditatile de natura politica si economica); desigur, ramane si scenariul in care ajustarea se va prelungi pe parcursul mai multor ani, ceea ce s-ar traduce in incertitudine, somaj ridicat, divergenta fata de media europeana”, conchide acesta.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă la scurt timp de la publicare. Dezvăluirile fotografului Familiei Regale
Motivul pentru care felicitarea de Crăciun postată de Prinţul William şi Kate Middleton a fost ștearsă ...
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de patiserie de Crăciun
Cât costă un cozonac Dubai făcut de Gabriela Cristea. Cu cât vinde prezentatoarea TV produsele de ...
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”
Doliu în lumea muzicii! Trupa Proconsul trece prin momente grele. „Vălică al nostru a plecat ...
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Cum l-a poreclit presa din Italia pe Dan Șucu după ce a devenit acționar majoritar la Genoa
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu se aștepta la un asemenea răspuns
Ce are de gând să facă Aura Șova cu cei 100.000 de euro câștigați la Vocea României. Nimeni nu ...
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Ce mașină va putea trece prima prin intersecție? Testul care dă dureri de cap multor soferi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
Banca din România care dispare din februarie. Ce se întâmplă cu banii clienților din conturi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
De ce să nu ridici niciodată o bancnotă găsită pe parbriz. Noua metodă folosită de hoţi
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare la centrale
Ce reprezintă zgomotele produse de centrala termică. Cea mai frecventă problemă tehnică ce apare ...
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci