- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Recolta slaba de grau din acest an risca sa o compromita si pe cea din 2010

12 Aug, 00:09 • traian.badulescu
Productia de grau din acest an este cu peste 40% mai mica fata de cea din 2008 si de proasta calitate, au spus pentru DailyBusiness.ro reprezentantii din domeniu, care au precizat ca acesti factori vor compromite si recolta din anul viitor.
Recolta slaba de grau din acest an risca sa o compromita si pe cea din 2010

„In loc sa avem o productie de grau de 2.500 kg/ha, media pe tara este de pana la 1.500 kg/ha. Si s-a produs grau furajer, nu pentru panificatie”, a declarat Ioan Niculae, presedintele grupului Interagro.

El a adaugat ca situatia agriculturii romanesti este „in impas” din cauza ministrului Agriculturii, care „a refuzat sa dea ingrasaminte la fermieri cand aveau nevoie, in perioada ianuarie-martie”.

„Anul acesta am inregistrat cea mai proasta productie din ultimii 10 ani, atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ”, a mai spus seful Interagro.

El apreciaza ca „in loc sa exportam grau, acum importam”.

Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli (LAPAR), a afirmat la randul sau ca productia de grau din acest an este „mediocra si de proasta calitate”.

Principalii factori care au dus la aceasta situatie sunt lipsa resurselor financiare, tehnologiile necorespunzatoare si precipitatiile.

„N-a plouat cand a trebuit. A plouat in perioada de recoltare si a stricat si recolta care deja era putina”, a explicat presedintele LAPAR.

Totodata, el a spus ca Romania exporta grau furajer si importa grau pentru panificatie.

Preturile la produsele din panificatie ar putea creste abia de anul viitor

In ciuda productiei scazute si de slaba calitate, presedintele LAPAR nu se asteapta la scumpiri imediate la produsele de panificatie.

„Preturile produselor din panificatie vor creste poate din ianuarie februarie. In prezent, preturile sunt oricum mari, ramase la nivelul din 2003-2004, cand pretul graului importat era de 10.000 lei/kg”, a explicat Adrian Radulescu.

El a mentionat ca pretul graului intern se ridica in prezent la 4.000-5.000 lei/kg, iar cel de import la 7.000-8.000 lei/kg.

Totusi, recolta slaba din acest an va avea efecte negative, in sensul ca va afecta si productia din 2010, apreciaza seful LAPAR.

„Pentru ca e grau furajer, pretul de vanzare este foarte mic. Veniturile fermierilor nu acopera cheltuielile. Astfel, vor fi repercusiuni si in anul viitor, cand va rezulta o productie de slaba calitate”, anticipeaza Adrian Radulescu.

El a adaugat ca graul furajer se vinde foarte greu, pentru ca nu avem zootehnie.

Presedintele LAPAR este insa optimist in ceea ce priveste culturile de porumb si floarea-soarelui, spunand ca acestea „arata bine deocamdata”.

Ministerul Agriculturii a anuntat recent ca nu vor fi acordate ajutoare pentru ingrasaminte chimice dar ca fermierii vor putea beneficia de alte subventii.

Urmărește Daily Business pe Google News