Americanii si britanicii sunt cunoscuti pentru faptul ca incurca numele capitalelor Romaniei si respectiv Ungariei, iar luni, confuzia, destul de considerabila, s-a produs in birourile brokerilor de la New York si Londra, aproape imediat dupa ce Bucurestiul si Budapesta au facut acelasi lucru – au redus dobanda cheie, noteaza publicatia, citata de Mediafax.
Ambele tari au primit pachete de finantare de la Fondul Monetar International (FMI) si sunt afectate de cele mai grave recesiuni economice din ultimii ani.
BNR a redus luni dobanda de politica monetara cu 0,5 puncte, la 6,5%, nivel minim istoric, dupa doua decizii similare in ianuarie si februarie, in urma carora rata dobanzii cheie a ajuns de la 8% la 7%. Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro. Pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana (UE), Banca Mondiala (BM) si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, este de 19,95 miliarde euro.
Banca Ungariei a anuntat, luni, reducerea dobanzii de politica monetara cu 0,25 puncte procentuale, la 5,5%, un nou minim istoric. Ungaria a primit o finantare similara, de 20 de miliarde de euro, din partea FMI, UE si BM la finele anului 2008, pentru a evita o prabusire a finantelor statului.