Studiul CBRE, dat publicitatii luni, arata ca in Romania activeaza circa 20% din cele 250 de companii de retail internationale analizate.
Marea Britanie ocupa prima pozitie in ierarhia tarilor cu cel mai mare grad de penetrare al retailerilor internationali, cu o prezenta de 55% a retailerilor analizati, fiind urmata de Spania, cu un procent de 51%.
Dintre statele din regiunea central si est-europeana, Polonia, cu 35%, Cehia, cu circa 33%, si Ungaria, cu 27%, se pozitioneaza inaintea Romaniei, pe locurile 16, 22, respectiv 27.
In schimb, Bulgaria, cu o prezenta a doar 15% din retailerii analizati, se afla dupa Romania, pe pozitia 49, la fel ca Slovacia si Ucraina (ambele cu peste 15%), pe locurile 43 si 45.
La nivel regional, cea mai redusa prezenta a retailerilor s-a inregistrat in Estonia, unde activeaza doar 10% dintre firmele luate in calcul.
In clasamentul global, imediat dupa Romania se plaseaza in ordine Norvegia, Luxemburg, Finlanda si Brazilia.
La realizarea topului, CBRE a inclus 61 de tari din Europa, Orientul Mijlociu si Africa, Asia Pacific si America si a analizat activitatea retailerilor straini pe aceste piete, nu si pe cea a companiilor locale de profil.
Clasamentul primelor zece tari este dominat de state europene, dupa Marea Britanie si Spania plasandu-se Franta (47%), Germania (46%), Italia (45%), Elvetia (42%) si Austria (42%).
Pozitia opt este ocupata de Emiratele Arabe Unite (41%), urmate de China (40%) si Rusia (sub 40%).
Cu sediul la Los Angeles, CB Richard Ellis are peste 300 de birouri in 50 de tari si 29.000 de angajati in intreaga lume.
Compania de servicii imobiliare a reintrat pe piata din Romania in februarie, prin achizitia uneia dintre cele mai mari firme romanesti de profil, Eurisko Consulting, in urma unei tranzactii de 35 milioane dolari.