- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Romanii, sufocati de taxe in 2014. Care sunt efectele si cine le va suporta

06 Jan, 00:07 • adrian.mihaltianu
Pentru 2014 s-a anuntat cresterea sau introducerea unor noi taxe si impozite, precum impozitul forfetar, pe constructii speciale - stalpi, acciza la carburant sau CAS pe venituri din chirii. Vedeti care sunt opiniile specialistilor chestionati de DailyBusiness.ro in ceea ce priveste efectele acestor biruri asupra romanilor.
Romanii, sufocati de taxe in 2014. Care sunt efectele si cine le va suporta

„Impunerea unor noi taxe si impozite, respectiv cresterea
nivelului celor existente in anumite cazuri, vor crea o presiune suplimentara asupra bugetelor companiilor dar si asupra
celor ale familiilor. In conditiile in care, in ultimii ani, s-a tot vorbit despre
faptul ca reducerea consumului a avut, in mod constant, un impact negativ
asupra cresterii PIB-ului, noile masuri nu vor face altceva decat sa pastreze
acelasi trend, amanand revirimentul consumului si al impactului pozitiv al
acestuia in PIB. Cel mai probabil, in 2014, vom asista daca nu la o scadere a
consumului privat, cel mult la mentinerea lui la nivelul anului 2013”, a
declarat Ana Maria Graure, tax manager in cadrul Accace Romania.

Ea a adaugat ca este posibil ca in anumite sectoare de
afaceri sa avem o diminuare a investitiilor, pe fondul noilor impozite
introduse (cum ar fi impozitul pe constructii).

Oficialii KPMG au mentionat ca avalansa de modificari
fiscale adoptate vine sa aduca majorari de taxe pe toate planurile, care vor
afecta toate categoriile de contribuabili.

Cei mai loviti sunt tot contribuabilii buni platnici care se vor
vedea in situatia de achita aceste note de plata majorate incepand cu data de 1
ianuarie 2014. Si ceea ce este ingrijorator este faptul ca autoritatile nu au
alocat timp suficient consultarilor cu cei direct afectati in asa fel incat sa
se asigure ca impactul pe care il vor avea aceste noi majorari este bine
fundamamentat si evaluat corespunzator”,
a precizat Ramona Jurubita, tax partner KPMG.

„Spre exemplu, noul impozit asupra constructiilor,
potrivit calculelor facute de catre industriile care vor fi cele mai afectate,
va aduce la bugetul statului mult peste suma preconizata de autoritati.  Pe de alta parte, acesti contribuabili vor fi
nevoiti sa isi revizuiasca deciziile de investitii si, in principal, in ce
masura piata din Romania mai este una atractiva pentru a face acest lucru”, a adaugat ea.

Ana Maria Graure a aratat ca noile schimbari fiscale vor avea un dublu efect, chiar daca o parte
dintre impozite/ taxe sunt destinate doar unei singure categorii de persoane. „Spre
exemplu, chiar daca noul impozit impus asupra numitor tipuri de constructii va
impacta, in mod nefavorabil, situatia fiscala (si nu numai) a persoanelor
juridice (fiind un impozit destinat, de principiu, acestor categorii de
persoane), schimbarea respectiva va influenta, in mod indirect, si
consumatorii, deoarece cel mai probabil, o parte dintre cei supusi impozitului
respectiv vor dori sa recupereze efectul negativ de la clienti, prin marirea
preturilor. Aceeasi discutie ramane valabila de exemplu si in cazul majorarii
accizelor pentru carburanti, etc”, a spus ea.
[quote=Ana Maria Graure, Accace]Atat persoanele fizice
cat si cele juridice, vor intampina dificultati in gestiunea consumului,
respectiv a afacerilor[/quote]
„Normal ca orice crestere sau orice taxa noua este o impovarare, fie ca vorbim de
toti contribuabilii, fie ca vorbim doar de o parte dintre acestia”, a subliniat
anterior Mirela Serban, managing partner R&M Audit Contabilitate.

„Pe de alta parte, in anumite conditii agreate cu FMI,
exista si masuri care vor putea sa contrabalanseze intr-o oarecare masura
impactul negativ asupra economiei adus de cresterea unor taxe sau de largirea
bazei de impozitare. Ne referim aici la acele masuri propuse de a sprijini
categoriile sociale cu venituri mult sub medie, si anume pensionarii si alte
persoane cu venituri mici. S-a vorbit si despre posibilitatea reducerii
contributiilor sociale in a doua parte a anului 2014, dar ramane de vazut cum
aceste masuri vor fi implementate si daca vor reusi sa aduca un plus in buzunarele
companiilor si cetatenilor”, a declarat Graure.

Prin urmare, este discutabil in ce masura vom putea
vorbi in anul 2014 de crestere economica solida si stabilitate financiara a
economiei nationale, astfel incat sa putem concluziona ca obiectivele stabilite
in programul de guvernare au fost indeplinite, in conditiile in care masurile
fiscale nu vin sa sprijine si sa incurajeze cetatenii sa cumpere mai mult.

„Astfel, atat persoanele fizice cat si cele juridice, vor
intampina dificultati in gestiunea consumului, respectiv a afacerilor, vor fi
obligati sa se adapteze la noi proceduri administrative si vor trebui sa faca
fata unor noi poveri fiscale, situatie destul de incomoda, mai ales in
contextul economic actual”, a mai spus oficialul Accace.

Din perspectiva masurilor fiscale anuntate, [url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/efectele-masurilor-fiscale-2014-va-fi-un-an-de-supravietuire-in-loc-de-dezvoltare-si-investitii-96021/]anul
2014 se prefigureaza a fi greu[/url] atat pentru populatie, cat si pentru
firme. Specialistii R&M Audit Contabilitate se asteapta, printre altele, la
scumpirea carburantilor, reducerea puterii de cumparare, dar si franarea
investitiilor.

“Este dificil de spus care dintre masurile aprobate in toamna
vor avea un impact mai mare, dar putem estima ca in ansamblul lor acestea vor
avea un efect negativ asupra mediului de
afaceri
din Romania”, a aratat Mirela Serban, managing partner R&M
Audit Contabilitate.

Aceasta a mentionat ca populatia va fi cea mai afectata
de noile accize la combustibil, intrucat o buna parte din aceasta noua
impovarare fiscala va trece catre consumatorul final. Populatia va simti o
reducere a puterii de cumparare de minim 3%.

Unde duce modul eronat de colectare a veniturilor 

„Apelul permanent la majorari de impozite sau introducere
de noi taxe reprezinta o consecinta a modului eronat de colectare a
veniturilor, a evaziunii fiscale in crestere si lipsei unui proiect economic de
tara”, a declarat Marcel Vulpoi, fondatorul Vulpoi & Toader Management (V&TM).

El a mentionat ca, in ceea ce priveste introducerea taxei
pe constructiile speciale, opinia generala este aceea ca aceasta va ingreuna si
mai mult situatia companiilor din mediul privat, asteptarile acestora in
domeniul taxelor fiind in directia stabilitatii si a predictibilitatii. Mai
mult decat atat, Romania are inca foarte multe probleme de implementare a
legislatiei fiscale prin faptul ca normele de aplicare nu sunt clare si lasa
loc interpretarilor.

Vulpoi a subliniat ca unul din domeniile foarte puternic
afectate de modificarile legislative din 2013-2014 este cel al energiilor alternative care a fost pe
de o parte afectat de schimbarea metodologiei de calcul a cerificatelor verzi
iar din 1 ianuarie si de introducerea acestei „taxe pe stalp”. Pe cale
de consecinta, firmele din domeniul energiei vor ajunge de la o rentabilitate
estimata de 5-8% la break-even point, ceea ce inseamna ca abia isi vor recupera
investitia
facuta.

„Indexarea accizelor cu rata inflatiei, introducerea unei
accize suplimentare pe benzina, motorina si kerosen si cresterea cu 25% a
redeventelor la resursele naturale vor impacta in sensul cresterii, costul
fiscal suportat de consumatorii finali prin faptul ca taxa va ajunge sa fie transferata in preturile unor produse sau
categorii de servicii furnizate acestora din urma”, a precizat oficialul V&TM.
[quote= Marcel
Vulpoi, V&TM]Referitor la CAS pe veniturile din chirii, masura nu va face
decat sa duca la cresterea evaziunii fiscale si nu la cresterea veniturilor
bugetare[/quote]
„In general atitudinea colaboratorilor nostri, care nu
pot decat sa accepte noi si noi taxe, este una de nemultumire, afirmand ca nu
este normal si constructiv pentru mediul afaceri. Dar fata de aceste cresteri
anuntate sau deja publicate pentru 2014, multi dintre ei si-au exprimat
intentia de a da un ultimatum afacerilor din Romania, urmand sa le monitorizeze
pe termen scurt (un an, doi ani) dupa care vor lua chiar masuri radicale in
sensul reorientarii catre alte tari cu o
fiscalitate stabila
pe termen mediu”, a aratat Vulpoi.

Astfel, cresterea taxelor sau introducerea unora noi,
dupa caz, va impacta negativ economia
din Romania dar ceea ce este cel mai trist si imoral este ca cel care va
suporta inca un cost fiscal va fi cetateanul roman.

„In final, as dori sa analizez premizele care au dus
la aceste majorari precum si modalitatea in care acestea au fost comunicate.
Din pacate, toate schimbarile in fiscalitate din ultimii cinci ani au fost
prezentate ca fiind singura solutie, dar ca un rau necesar. Pe langa caracterul
ultimativ al acestei prezentari de aici rezulta si o puternica atitudine
negativa transmisa populatiei si mediului de afaceri. Poate ar fi bine sa ni se
spuna: am analizat toate variantele si am decis ca cea mai buna cale de urmat
este aceasta, iar efectele pozitive la nivel macro si micro sunt acestea. Eu,
cel putin, as primi altfel aceste modificari stiind ca fac parte dintr-o
strategie pe termen, cel putin, mediu”, a incheiat Marcel Vulpoi.

Citeste si: 
TVA, impozite, redevente. Modificarile Codului Fiscal, in vigoare din 1 ianuarie
TVA la
incasare optional: Cum functioneaza noul sistem, valabil de la 1 ianuarie
Romanii
vor scoate mai multi bani din buzunare: Impozitul forfetar afecteaza firmele
mici si clientii

Guvernul colecteaza 5 miliarde lei din noile impozite, accize si extinderea CASS
 
Investitori: Noile taxe afecteaza atat platitorul direct, cat si consumatorul final 
AOAR: Cresterea taxelor va afecta intreg mediul de afaceri din Romania 
Surprize „marca Ponta”. Cum te afecteaza valul de impozite declansat de Guvern

Urmărește Daily Business pe Google News