- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Rosia Montana: Audierile in cadrul comisiei speciale au luat sfarsit

11 Oct, 16:16 • Redactia DailyBusiness
Audierile in cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputatilor si Senatului care analizeaza proiectul minier Rosia Montana s-au incheiat vineri, urmand ca dezbaterile sa inceapa marti.
Rosia Montana: Audierile in cadrul comisiei speciale au luat sfarsit

“Ma bucur ca toti cei care au venit
si-au exprimat ingrijorarea pentru interesul Romaniei, ceea ce este
foarte bine. Per total, cele peste 60 de ore de audieri si cred ca
mii de mailuri pe care le-am primit, alaturi de documentele pe care
le avem puse la dispozitie, ne vor conduce spre a lua o decizie. Eu
sper saptamana viitoare, chiar vineri cu doua zile inainte de
termenul stabilit de Plenul Parlamentului, sa avem o decizie
argumentata si mai corecta”, a declarat Darius Valcov, presedintele
Comisiei speciale, potrivit Agerpres. 

“Saptamana viitoare vor incepe
dezbaterile in cadrul Comisiei pe articole si pe amendamente, de
marti de la ora 13.00, unde l-am invitat pe initiatorul proiectului
(Dan Sova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura –
n.r.) pentru a sustine fiecare articol si pentru a discuta
amendamentele care au fost depuse pana la aceasta ora si care vor fi
depuse in continuare pentru ca pana pe 15 octombrie se pot depune
aceste amendamente, chiar oricine depune pana pe 16 – 17 octombrie le
vom lua in considerare”, a adaugat acesta.

Unii membri din comisia speciala pentru Rosia Montana, constituita pe 17 octombrie in Parlament, au avut anterior formarii comisiei un discurs pro exploatare. Cine sunt acestia si ce au declarat cititi in detaliu aici.

Inainte cu o saptamana de constituirea comisiei, premierul Victor Ponta a declarat ca nu mai sustine constituirea unei comisii speciale pe Rosia Montana deoarece nu vrea sa „prosteasca” oamenii, acesta fiind un „joc politic” de vreme ce atat liderul PNL, Crin Antonescu, cat si cel al PDL, Vasile Blaga s-au pronuntat impotriva proiectului.

Citeste si 
Ce le-au spus afaceristii
din zona Rosia Montana parlamentarilor din comisia speciala 

Comisia lui Ponta, boicotata: Nu vor
gasi printre noi lideri care sa negocieze vanzarea Rosiei Montane 

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Pensii 2025. Cum să verifici dacă pensia se mărește după indexare
Pensii 2025. Cum să verifici dacă pensia se mărește după indexare
Trendyol deschide primul depozit local în România, creând 250 de locuri de muncă
Trendyol deschide primul depozit local în România, creând 250 de locuri de muncă
Burgerul Dubai, fița gastronomică a anului 2024. Cât a ajuns să coste în restaurantele din România
Burgerul Dubai, fița gastronomică a anului 2024. Cât a ajuns să coste în restaurantele din România
Liderul global în producţia de echipamente de curăţenie deschide o nouă fabrică în România. Se fac 150 de angajări
Liderul global în producţia de echipamente de curăţenie deschide o nouă fabrică în România. Se ...
Noi concedieri la final de an. Mai multe companii trimit acasă mii de angajați înainte de Crăciun
Noi concedieri la final de an. Mai multe companii trimit acasă mii de angajați înainte de Crăciun
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
BNR lansează, la 1 decembrie, o bancnotă aniversară de 100 de lei cu regele Carol I
BNR lansează, la 1 decembrie, o bancnotă aniversară de 100 de lei cu regele Carol I
Proiecte de investiții în 119 spitale din ţară, s-au alocat 33 de miliarde de lei
Proiecte de investiții în 119 spitale din ţară, s-au alocat 33 de miliarde de lei
Top 10 Forbes miliardarii României. Frații Pavăl (Dedeman) sunt lideri pentru al treilea an la rând
Top 10 Forbes miliardarii României. Frații Pavăl (Dedeman) sunt lideri pentru al treilea an la rând
Fără vize în SUA pentru români, începând din 2025! România s-a calificat în Programul Visa Waiver
Fără vize în SUA pentru români, începând din 2025! România s-a calificat în Programul Visa Waiver
Veste bună pentru mame din 2025! Indemnizaţie mai mare de 5.000 de lei la naşterea copilului
Veste bună pentru mame din 2025! Indemnizaţie mai mare de 5.000 de lei la naşterea copilului
Top 3 cele mai scumpe statui din Bucureşti care vor fi puse în valoare de luminiţele de Crăciun
Top 3 cele mai scumpe statui din Bucureşti care vor fi puse în valoare de luminiţele de Crăciun
Salariul minim crește la 4.050 lei pe lună! Măsura adoptată de Guvern intră în vigoare
Salariul minim crește la 4.050 lei pe lună! Măsura adoptată de Guvern intră în vigoare
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi anulat! Două cereri depuse la CCR pun sub semnul întrebării validitatea votului
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi anulat! Două cereri depuse la CCR pun sub semnul ...
Liberalizarea energiei: un dezastru iminent pentru consumatori? Avertismentul dur al Asociației Energia Inteligentă
Liberalizarea energiei: un dezastru iminent pentru consumatori? Avertismentul dur al Asociației Energia ...
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Grevă la Metrorex, după eșecul negocierilor dintre sindicat și conducere!
Grevă la Metrorex, după eșecul negocierilor dintre sindicat și conducere!