Rusia a semnalat saptamana trecuta ca intentioneaza sa obtina 18 miliarde de dolari prin vanzarea de obligatiuni de stat in primul trimestru al anului viitor, in contextul scaderii abrupte a costurilor de indatorare suportate de emitentii de pe pietele emergente.
Randamentele anuale ale obligatiunilor suverane din statele emergente s-au restrans in medie la 2,9 puncte procentuale peste randamentul titlurilor de Trezorerie emise in Statele Unite, de la 7 puncte procentuale la inceputul lunii martie. Pentru Rusia, spread-urile s-au redus la 2,4 puncte procentuale, de la 7,5 puncte in martie.
Cererea pentru active cu grade mai ridicate de risc, precum cele de pe pietele emergente, a crescut in ultimele 7 luni odata cu avansul puternic al burselor de valori si de marfuri, determinand scaderea costurilor de indatorare.