- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

S-a inchis \”autostrada profiturilor\”: Marii jucatori din economie simt din plin recesiunea

06 Aug, 00:01 • razvan.codorean
Marile companii locale, de la Petrom, la BCR, BRD sau Orange, resimt din plin efectele crizei, rezultatele financiare din primul semestru conturand adevaratele dimensiuni ale recesiunii in economia romaneasca.
S-a inchis \autostrada profiturilor\: Marii jucatori din economie simt din plin recesiunea

Rezultatele financiare pe primul semestru, date publicitatii de o parte din principalii jucatori din economia romaneasca, contureaza efectele crizei, dincolo de declaratiile autoritatilor.

Cifrele arata, potrivit specialistilor, ca economia a tras frana de mana, iar derapajul este in multe domenii imposibil de controlat, dovada valul fara precedent de falimente.

Exemplul Petrom, cea mai mare companie romaneasca, poate fi considerat relevant in ceea ce priveste dimensiunile crizei. Petrom a anuntat, miercuri, un profit de 923 milioane de lei pe S1, in scadere cu 44,5% fata de intervalul similar din 2008, si asta in conditiile in care veniturile au scazut cu 30,6%, pe fondul recesiunii.

La randul sau, Mol Romania a anuntat recent faptul ca vanzarile de carburanti au scazut cu cel putin 10%, iar Zsolt Szalay, managerul companiei, a tras un semnal alarma privind numarul rau-platnicilor, intr-un interviu acordat DailyBusiness.ro.

Miercuri, intr-o conferinta de presa, Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, a anuntat ca, pe fondul incetinirii activitatii economice in multe ramuri ale economiei, piata carburantilor ar putea cobori in al doilea semestru cu 5% pe retail si, mai grav, cu pana la 15% pe partea de vanzari comerciale.

Constantin Tampiza, directorul Lukoil Romania, a avertizat ca, in contextul in care economia va continua sa se afunde in recesiune, iarna lui 2009 se anunta a fi foarte grea.

„Vine perioada sezoniera, pregatirea pentru iarna, care cere niste acumulari de resurse energetice. Pentru aceste resurse, este nevoie de bani. Desigur ca aici o sa avem o problema”, a declarat Tampiza.

Bancile, in cautarea vremurilor de altadata

Si in sectorul bancar, vremurile in care profiturile cresteau „ca-n basme” au trecut, iar bancile au ajuns sa faca afaceri mai mult cu statul.

BCR, cea mai mare banca din Romania, a terminat primul semestru cu un profit de 606,8 mil. lei (144,2 mil. euro), in scadere cu 20,1%. Banca a anuntat ca cele mai multe afaceri s-au facut pe sectorul corporate – adica mai mult cu statul, au comentat analistii.

Cert este ca, in contextul scaderii afacerilor, BCR a anuntat ieri ca va lansa un program de obligatiuni de pana in 3 mld. euro, destinata investitorilor locali, dar fara sa precizeze ce va face cu banii.

La randul lor, BRD si CEC au afisat, in aceste zile, profituri in scadere, pe fondul reducerii cererii si nevoii de a-si asigura provizioane ceva mai mari, ca urmare a cresterii numarului rau-platnicilor.

CEC Bank a anuntat ieri un profit net de 19 milioane lei (4,5 mil. euro) pentru primul semestru, in scadere cu 40,6% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce BRD SocGen a raportat, pentru acelasi interval, un profit net de 425 milioane lei (101 mil. euro), in scadere cu 17,4%.

Analistii economici spun ca, in acest context, si avand in vedere ultimele decizii luate de Banca Nationala a Romaniei (BNR), bancile vor fi nevoite sa diminueze costul creditelor, in asteptarea unor clienti solvabili. Intre timp, Ministerul Finantelor va ramane clientul principal, imprumutul de tip club loan de 1 miliard de euro, acordat in iulie, urmand sa fie reeditat cel mai probabil in perioada urmatoare.

Criza se simte si la telefon

Un alt domeniu care in anii trecuti a cunoscut profituri spectaculoase il reprezinta telefonia mobila.

Datele prezentate recent de Vodafone si Orange arata ca, pe fondul crizei, romanii si-au redus sensibil convorbirile, iar acest fenomen s-a reflectat in profiturile din primul semestru, anuntate de cele doua companii.

Orange Romania, liderul pe piata locala de telefonie mobila, a raportat venituri de 531 milioane de euro in prima jumatate a acestui an, in scadere cu 15,4% fata de perioada similara a anului trecut.

La randul sau, Vodafone a raportat un venit in scadere cu 17,3% in primul trimestru fiscal incheiat la 30 iunie, fata de perioada similara a anului trecut, si o scadere trimestriala a numarului de clienti cu 0,6%.

[quote=Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania]Rezultatele noastre financiare reflecta impactul situatiei economice, la care Vodafone nu este imuna, dar si al deciziilor de reglementare intrate in vigoare in aceasta perioada[/quote]

„Venitul mediu pe utilizator a scazut fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe masura ce clientii nostri au inceput, din cauza crizei financiare, sa-si limiteze consumul serviciilor de comunicatii, pentru un mai bun control asupra costurilor”, a declarat CEO Vodafone Romania.

Cei doi operatori si-au modificat strategiile, lansand oferte speciale, in tentativa de a-si convinge clientii sa ramana „conectati”.

Criza, pentru unii muma, pentru altii ciuma

Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), afacerile sufera in aproape toate domeniile de activitate, de la constructii, la industria prelucratoare, la comert si servicii.

Exista insa si domenii in care criza se simte ceva mai usor, cum este retailul, dovada rezultatele financiare prezentate de Carrefour Romania, ce indica un avans al vanzarilor in primul semestru cu 4,8%, la 532 mil.euro. Daca va reusi si in al doilea semestru rezultate similare, retailerul francez si-ar putea chiar bate propriul record din 2008, cand a inregistrat cea mai mare crestere de profit din randul filialelor din intreaga lume.

Analistii economici spun insa ca rezultatele Carrefour sunt exemplul fericit, intr-o piata in care scaderea consumului se simte tot mai puternic, iar marii jucatori, de la producatori la retaileri, incep sa resimta efectele.

Un alt domeniu care, oarecum paradoxal, creste in perioada de criza, este cel al serviciilor medicale. Din datele financiare prezentate de principalii actori din piata, pentru primul semestru, reiese o crestere importanta a business-ului in domeniu, oarecum surprinzatoare, in conditiile in care veniturile romanilor continua sa se reduca, in cifre reale.

Centrul Medical Unirea, una dintre primele clinici private pe segmentul de abonamente medicale corporate, a inregistrat o crestere de 75% a cifrei de afaceri in primele 6 luni din 2009, pana la 30 mil. lei, iar Medlife a raportat afaceri de aproximativ 53 milioane lei (12,6 mil.euro), in crestere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Nici producatorii de medicamente si distribuitorii nu o duc foarte rau, relevanta fiind performanta A&D Pharma, care a inregistrat in primul semestru un profit net de 9,17 milioane euro, in crestere de aproape 10 ori fata de cel din perioada similara a anului trecut.

Robert Popescu, directorul general executiv al A&D Pharma, a explicat ca piata serviciilor medicale si cea farmaceutica nu a ajuns inca la maturitate si restructurarea business-ului a venit sa compenseze, in mare parte, inerentele scaderi de vanzari.

Potrivit oficialilor Medlife, piata locala a serviciilor medicale private ar putea ajunge la sfarsitul acestui an la o valoare de peste 430 mil. euro, cu aproximativ 35% mai mult comparativ cu 2008.

Cand se incheie recesiunea?

Perioada de recesiune este vazuta, de cei mai multi dintre jucatorii importanti din economie, ca temperandu-se in 2010. Potrivit acestora, iesirea din criza si revenirea la situatia din 2008 va dura insa mai mult timp.

Potrivit expertilor, citati intr-o analiza DailyBusiness.ro, economia romaneasca a intrat deja in faza a IV-a a crizei. Dupa atitudinea de expectativa, „inghetarea” investitiilor si disponibilizari, s-a trecut la o noua etapa: regandirea business-ului, reorientarea productiei, intarirea relatiilor cu partenerii de afaceri si fidelizarea clientilor.

„Din punctul de vedere al crizei, cei mai ingrijorati trebuie sa fie oamenii de afaceri care pana in 2008 aveau produsul X care costa Y si se vindea ca painea calda, iar in 2009 produsul X nu se mai vinde nici cu Y-20% sau mai mult”, a spus, recent, pentru DailyBusiness.ro, analistul economic Cristian Dinulescu.

„Business-ul isi va cerne, in urmatoarea perioada, valorile, iar economia se va calibra pe dimensiunile cererii. Ce a fost in trecut trebuie dat uitarii. Trebuie privit in prezent, dar mai ales in viitor, iar aici se vor vedea adevaratii manageri”, a declarat consultantul economic Bogdan Baltazar.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. Apoi anunțăm propunerea de premier”
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD: „Duminică sunt consultările de la Cotroceni. ...
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție de câte ore ai într-o lună”
Cât câștigă un român în Germania. Muncește la o fermă 310 ore pe lună: „Diferă în funcție ...
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai găseşti doar bieţi pensionari, tineret nu mai vezi”
Deficit major de zilieri în România. Ziua de lucru se plăteşte chiar şi cu 500 de lei: „Mai ...
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. „Drumul morții”, pe care se petrec cele mai multe accidente, va fi înlocuit
Se dă startul licitației pentru construirea Drumului Expres care va lega două mari orașe ale României. ...
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de validare, iar deputaţii vor depune jurământul
A doua şedinţă a Camerei Deputaţilor în structura nou aleasă. Se validează Raportul Comisiei de ...
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Se schimbă legea în această ţară. Care persoane nu vor mai fi taxate suplimentar de bănci
Ce poți face dacă bagajul tău a fost deteriorat sau pierdut în timpul călătoriei cu avionul. Ce drepturi au pasagerii
Ce poți face dacă bagajul tău a fost deteriorat sau pierdut în timpul călătoriei cu avionul. Ce ...
Artificiile de Revelion, un adevărat pericol pentru animale. Cum să le protejăm de zgomotele puternice
Artificiile de Revelion, un adevărat pericol pentru animale. Cum să le protejăm de zgomotele puternice
Orașul în care toți locuitorii stau în același bloc și nu sunt nevoiți să iasă din casă cu lunile
Orașul în care toți locuitorii stau în același bloc și nu sunt nevoiți să iasă din casă cu lunile
Filmul de pe Netflix care i-a cucerit pe români. Abia a fost lansat și a intrat în top
Filmul de pe Netflix care i-a cucerit pe români. Abia a fost lansat și a intrat în top
Angajații uzinei Dacia primesc noi majorări de salarii și primă anuală de câteva sute de euro
Angajații uzinei Dacia primesc noi majorări de salarii și primă anuală de câteva sute de euro
Rețeta de post pregătită de Anca Țurcașiu. E potrivită inclusiv pentru masa de Crăciun sau Revelion
Rețeta de post pregătită de Anca Țurcașiu. E potrivită inclusiv pentru masa de Crăciun sau Revelion
Greașeala uriașă pe care o poți face atunci când scoți cozonacul de la cuptor. Mihaela Bilic: „Poate provoca arsuri și indigestie”
Greașeala uriașă pe care o poți face atunci când scoți cozonacul de la cuptor. Mihaela Bilic: „Poate ...
Fructul care poate înlocui zahărul. E o variantă mult mai sănătoasă și mai prietenoasă cu silueta
Fructul care poate înlocui zahărul. E o variantă mult mai sănătoasă și mai prietenoasă cu silueta
Prognoza meteo 21 decembrie 2024. Încep ninsorile în unele zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală
Prognoza meteo 21 decembrie 2024. Încep ninsorile în unele zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală
Voucherele de vacanță pentru români ar putea fi eliminate. Revoltă uriașă în turism
Voucherele de vacanță pentru români ar putea fi eliminate. Revoltă uriașă în turism
Cum pot fi afectați românii cu contract cu E.ON de posibila schimbare a acționariatului. Anunț de ultimă oră pentru cei 3,5 milioane de clienți
Cum pot fi afectați românii cu contract cu E.ON de posibila schimbare a acționariatului. Anunț de ...
Ce pensionari vor primi cu 3.920 de lei mai mult la pensie din ianuarie 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Ce pensionari vor primi cu 3.920 de lei mai mult la pensie din ianuarie 2025. Ce condiții trebuie să ...