„Ideea ca Wall Street nu este vinovata este ridicola. Fie oamenii au stiut si nu le-a pasat, fie nu au stiut si nu au fost interesati sa afle”, a afirmat Angelides intr-un interviu acordat televiziunii prin cablu C-SPAN, specializata in informatii guvernamentale si de interes public, potrivit Mediafax.
El s-a referit la Goldman Sachs, Citigroup si Merrill Lynch ca elemente ale „unei masini producatoare de instrumente financiare garantate prin ipoteci”, a carei activitate nu a incetinit nici dupa ce piata imobiliara a atins un nivel maxim, in 2005 si 2006.
„Au creat produse care au dovedit deficiente grave”, a spus Angelides.
Partidul Democrat si cel Republican au infiintat comisia formata din 10 membri in 2009, pentru investigarea cauzelor declansarii celei mai grave crize financiare dupa Marea Depresiune.
Comisia trebuie sa prezinte concluziile investigatiei in Congres, pana in decembrie.
Angelides, democrat si fost sef al Trezoreriei Californiei, a aratat ca pana in prezent Comisia a intervievat 600-700 de persoane.
El a aratat ca membrii comisiei coreleaza informatiile obtinute si spera ca raportul care va fi prezentat poporului american sa contribuie la explicarea cauzelor „acestei calamitati”.