- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Seful Bundesbank spune ca BCE nu poate rezolva criza din zona euro

08 Jul, 10:18 • Redactia DailyBusiness
Banca Central Europeana (BCE) nu poate rezolva criza din zona euro, a declarat duminica presedintele Bancii centrale a Germaniei (Bundesbank) Jens Weidmann, presand guvernele din zona euro sa-si puna economiile in ordine si sa-si inaspreasca politicile fiscale.
Seful Bundesbank spune ca BCE nu poate rezolva criza din zona euro

„Politica monetara a facut mult
pentru a absorbi consecintele economice ale crizei dar u poate
rezolva criza”, a declarat Weidmann la o conferinta a
economistilor organizata la Aix-en-Provence, sudul Frantei. „Aceasta
este opinia impartasita e majoritatea membrilor consiliului
guvernatorilor BCE. Criza a fost provocata de deficiente structurale
si in consecinta are nevoie de solutii structurale”, a adaugat
Weidmann.

Weidmann, recunoscut ca fiind unul dintre „durii”
consiliului guvernatorilor BCE, nu vrea ca banca sa intervina prea
puternic pentru solutionarea crizei economice din zona euro permitand
astfel guvernelor sa relaxeze reformele.

„Pentru a elibera potentialul
monedei unice, sunt necesare eforturi pe doua fronturi: reforme
structurale precum si eliminarea garantiilor implicite pentru banci
si obligatiuni guvernamentale”, a spus Weidmann.

Seful
Bundesbank a facut de asemenea in apel catre guvernele statelor din
zona euro sa taie legaturile foarte stranse intre banci si
obligatiuni guvernamentale, apreciind ca bancile detin mult prea
multe obligatiuni emise de guvernele lor. Pentru a contracara
investitiile excesive in obligatiuni guvernamentale, Weidmann crede
ca regulile de capital trebuie schimbate pentru a tine cont de
riscurile si nivelele de expunere.

„Numai atunci vor putea bancile sa
faca fata repercusiunilor intrarii in incapacitate de plata a unui
stat”, a apreciat Jens Weidmann, potrivit Agerpres.

Aceste
declaratii vin la trei zile dupa ce BCE a anuntat ca intentioneaza sa
mentina dobanda de politica monetara la un minim record pentru o
perioada luna de timp. Presedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat ca
actualul nivel record de 0,5% al dobanzii de referinta „nu este
limita inferioara” si de asemenea ca BCE ar putea lua in
considerare reducerea ratei la depozitele bancare (deja la nivelul
zero) in incercarea de a stimula creditarea.

Citeste si: Vine o noua criza
mondiala? Avertismentul dur al sefei FMI

Urmărește Daily Business pe Google News