Ministrul Mediului, Attila Korodi, a calmat ONG-urile ce lupta impotriva Rosia Montanta prin declaratia sa din aceasta primavara potrivit careia legislatia din Romania nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului. El spunea ca, din punct de vedere procedural, acest proiect se afla „intr-o faza de stopare”.
Acelasi ministru starneste acum ingrijorare in randul acestor organizatii. Asociatia Alburnus Maior
si reteaua Mining Watch Romania isi exprima profunda ingrijorare fata
de declaratia ministrului Mediului Attila Korodi, potrivit careia a
„convenit, de principiu, ca Romania si Canada sa identifice
modalitati prin care pot schimba informatii pe tema procedurilor de
evaluare a impactului de mediu, in cazul proiectelor miniere de mare
capacitate”.
Reprezentantii acestor organizatii atrag atentia ca acordurile bilaterale intre autoritatile de mediu romane si canadiene vin in
contextul in care Romania desfasoara proceduri de avizare pentru trei
proiecte de minerit detinute de companii canadiene: Certej, Baita
Craciunesti si Rosia Montana. Si fiecare dintre aceste proiecte parcurge
o procedura de evaluare a impactului de mediu, iar in unele cazuri
procedura este contestata de societatea civila in instanta, au adaugat acestia.
Ingrijorarea
reprezentantilor societatii civile este sporita si de faptul ca
Raphael Girard, ambasadorul Canadiei in Romania, afirma in 2005
despre proiectul de la Rosia Montana, la o prezentare pentru
investitorii Gabriel Resources: „Guvernul Canadian sustine cu toate
fortele proiectul si, in plus fata de asta, ambasadele Canadei la
Bruxelles si Budapesta fac lobby si tot ce e necesar sa ajute ca
proiectul sa se intample”.
Desi ministrul canadian Leona Aglukkaq a declarat ca,
in domeniul minier, Canada deruleaza proceduri complexe de evaluare,
exprimandu-si deschiderea pentru un „schimb bilateral de experienta
la nivelul agentiilor de mediu”, peste 50 de asociatii canadiene
afirma contrariul. Mai mult, acestea au derulat in perioada 2012-2013
o campanie de informare intitulata Save Canada’s Environmental Laws prin care explica efectele negative ale dereglementarii in ceea ce
priveste procedura acordului de mediu, spun reprezentantii organizatiilor din Romania.
Potrivit lor, Guvernul canadian a trecut la dereglementarea
sistematica a legislatiei de mediu. In 2012, organizatiile de
protectia mediului au acuzat atacul fara precedent asupra naturii si
a democratiei, prin adoptarea unui pachet de legi ce a condus la
abrogarea si slabirea a numeroase legi de profil.
[b]Ce s-a intamplat in Canada[/b]
Noile legi adoptate duceau, printre altele, la slabirea protectiei
habitatelor de peste si a regimului de protectie a peste 99% din
lacurile si raurile din Canada pentru a face loc proiectelor
industriei extractive. Mai mult, legea privind evaluarea imapctului
de mediu a fost abrogata, o noua lege ce prevedea standarde de mediu
mult diminuate, fiind adoptata, adauga reprezentantii ONG-urilor romanesti.
Ei arata ca, in acest mod, peste 3.000 de proceduri
de evaluare a impactului de mediu, ce se aflau in derulare, au fost
stopate si in consecinta consultarea populatiei locale a fost oprita.
Dereglementarea a continuat si in 2013, cand s-a oprit solicitarea
realizarii evalurarii de mediu in cazul unor proiecte de exploatare a
nisipurilor petroliere.
Dereglementarea a fost
contestata si de organizatiile populatiilor indigene (first nations)
acestea adresand prim-ministrului canadian o scrisoare deschisa in care afirmau ca noile modificari legislative demonstreaza in
continuare un model de neglijenta din partea guvernului federal, care
pune siguranta si sanatatea canadienilor in pericol pe termen lung.
„Avand in vedere faptul ca exista dovezi
concrete ca in trecut reprezentanti ai statului canadian s-au
implicat direct in sprijinirea investitiilor companiilor miniere
canadiene in tara noastra, consideram, domnule ministru, ca aveti o
responsabilitate sporita privind gestionarea viitorului mecanism de
schimb de informatii. Prin urmare facem un apel sa oferiti
garantiile necesare publicului din Romania ca acest mecanism nu va fi
unul de lobby din partea oficialilor statului canadian in favoarea
companiilor miniere prezente in Romania”, spun reprezentantii societatii civile.
Mai mult, acestia solicita un schimb
obiectiv si tehnic de informatii, menit sa duca la imbunatatirea
deciziilor de mediu care vor fi adoptate de autoritatile romane
referitor la proiectele miniere de mare anvergura si la imbunatatirea
cadrului general privind evaluarea impactului asupra mediului in
Romania.
Plecand de la aceste deziderate, si in spiritul
transparentei ce guverneaza activitatea oricarei autoritati publice,
locale sau centrale, reprezentantii societatii civile solicita ministrului Mediului:
– Aducerea la cunostinta publicului cat
mai curand posibil, a informatiilor privind mecanismul convenit. Iar
in momentul cand acesta va fi definitiv agreat sa comunicati public
care vor fi autoritatile responsabile, la ce nivel de reprezentare
vor fi purtate discutiile bilaterale si care sunt obiectivele
concrete ale schimburilor de informatii;
– Intocmirea unui registru public in
care orice persoana interesata sa poata consulta agenda discutiilor
si minutele intalnirilor care au avut loc;
– Crearea pentru publicul
din Romania a unor posibilitati rezonabile de a se informa, prin
proprii reprezentanti, privind discutiile purtate in cadrul acestui
mecanism, in sensul posibilitatii acreditarii cu titlu de observatori
a unor reprezentanti ai ONG-urilor din Romania cu activitate in
domeniul protectiei mediului.
Citeste si: Transilvania, terenul de aur minat: Rosia Montana a adormit, 13 noi proiecte s-au trezit